Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Procesul drogatului de la 2 Mai: Procurorii nu mai cer strămutarea procesului de la Mangalia

Published

on

Vlad Pascu

Curtea de Apel Constanța urmează să pronunțe decizia privind strămutarea procesului lui Vlad Pascu, şoferul drogat care, în august anul trecut, a ucis cu maşina doi tineri, lângă localitatea 2 Mai.

Marți, în timpul procesului, Parchetul s-a răzgândit și a retras cererea.

Procurorul de ședință de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Beatrice Șișman, a susținut în sala de judecată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru strămutarea cauzei, notează jurnaliștii de la Libertatea.

Potrivit aceleiași surse, în susținerea cererii, Beatrice Șișman a invocat că ”au existat emisiuni televizate în care s-a criticat probietatea profesională a magistraților implicați în caz” dar, în opinia parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța aceste critici care au vizat ”exclusiv magistratul judecător și nu sunt de natura a justifica că imparțialitatea acestuia ar fi afectată sau ar aduce tulburare opiniei publice din Mangalia”.

Advertisement
usr

Context

Pe 19 martie, procurorii care l-au trimis în judecată pe Vlad Pascu au solicitat strămutarea procesului.

Cererea a fost făcută „având în vedere pericolul de tulburare a ordinii publice”, dar şi „percepția opiniei publice asupra imparţialităţii judecătorilor din Mangalia”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, la solicitarea Libertatea.

Cererea procurorilor vine după ce mass-media a relatat că, la primul termen al procesului, judecătoarea Ancuta Popoviciu a intrat în sala de ședințe mestecând gumă şi apoi a întrebat dacă unul dintre tinerii ucişi în accident e prezent.

La cele două înfățișări de până acum, au fost prezente doar rudele victimelor inculpatului.

Advertisement
usr

Vlad Pascu a participat prin sistem videoconferință de la Penitenciarul Poarta Albă de unde, la termenul din 14 martie și-a recunoscut vina. Cei care ceruseră, de fapt, strămutarea dosarului, dar și schimbarea încadrării juridice a faptei de la ucidere din culpă la omor au fost părinții studenților uciși de Pascu. Au fost refuzați. La fiecare termen, ei și-au arătat revolta față de gafele repetate ale judecătoarei de caz care a întrebat dacă în sala de judecată este prezent Sebastian Olariu, tânărul decedat în accident. Atunci, s-a autosesizat rapid Inspecția Judiciară pentru a investiga maniera magistratei de gestionare a dosarelor și a ședințelor de judecată precum și comportamentul ei, amintesc jurnaliștii de la europafm.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions