Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța solicită Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul PETRESCU TEODOSIE, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanța, iar față de inculpatul Petresu Teodosie, este în vigoare măsura controlului judiciar, menținută de instanță. În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menționează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha. Prin emiterea împuternicirii ca ȘTEFAN AURELIAN să acceseze fonduri europene, inculpatul PETRESCU TEODOSIE a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume:
– să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul PETRESCU TEODOSIE a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul ȘTEFAN AURELIAN, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că folosește anumite suprafețe agricole). Facem precizarea că trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, reprezintă o etapă a procesului penal, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.