DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru supravegherea, prevenirea, controlul şi eradicarea bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi supravegherea şi controlul în domeniul siguranţei alimentelor. Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 20.11.2017 – 03.12.2017, s-au materializat prin verificări la 270 de obiective: 2 unități de tăiere, 4 unități procesare lapte, 7 centre prelucrare lapte, 1 centru colectare pește, 4 unități procesare produse proaspete din pescuit, 2 centre ambalare ouă, 1 unitate procesare produse din carne, 1 unitate carne preparată, 1 unitate procesare pește, 1 punct de debarcare pește, 2 măcelării, 6 carmangerii, 16 depozite alimentare, 3 pescării, 32 restaurante, 3 braserii, 14 unități tip fast food, 1 catering, 2 pizzerii, 2 snack baruri, 46 magazine alimentare, 42 super/hipermarket – uri, 21 laboratoare cofetărie/patiserie, 8 Circumscripții sanitare veterinare de asistență, 9 exploatații profesionale, 2 unități farmaceutice, 2 centre colectare animale vii, 1 FNC, 4 unități de fabricare pâine și specialități de panificație, 4 unități de fabricare vin, 6 unități de comercializare produse congelate, 9 depozite seminţe consum, 6 unități de reambalare, 1 unitate de morărit, 1 unitate fabricare ceai, 2 unități de produse zaharoase, 1 unitate de cereale extrudate. În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 7 (șapte) sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7000 de lei. Au fost confiscate şi retrase de la vânzare, următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne – 3577 de kg, lapte şi produse lactate – 946 de kg, peşte şi produse din peşte – 715 de kg, ouă – 17 de kg. Valoarea acestora este în cuantum de 55.973 de lei. Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare.