Actual
Prognoza meteo. Vezi cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion
Published
4 ani agoon
Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 21 decembrie – 3 ianuarie 2021 este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, după primele două zile ale intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va crește, de la 6 grade la început, până la aproximativ 12 grade pe 23 și 24 decembrie. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, spre 3 grade pe 26 și 27 decembrie, pentru ca ulterior sa marcheze o nouă creștere și sa fie situate, în medie, între 4 și 6 grade în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie. Regimul termic nocturn va fi în creștere în prima săptămână, apoi va scădea. Astfel, temperaturile minime vor fi de aproximativ 1 grad, în medie, la începutul intervalului, vor atinge 6..7 grade pe 25 decembrie, apoi vor scădea accentuat, spre -3…-2 grade pe 27 și 28 decembrie, iar între 29 decembrie și 3 ianuarie, minimele termice vor fi de -1…0 grade. Probabilitatea pentru precipitații la nivel local va fi relativ ridicată începând cu 22 decembrie, dar acestea vor fi mai extinse ca arie și, posibil, mai însemnate cantitativ pe 24 și 25 decembrie.
CRIŞANA
În intervalul 20 – 24 decembrie vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime va crește de la 6 până la 10 grade. Apoi, vremea se va răci, astfel încât, pe 26 și 27 decembrie, media termică diurnă va fi de aproximativ 2 grade. Ulterior, o nouă tendință de încălzire, va determina valori ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 3 și 6 grade, în intervalul 28 decembrie – 3 ianuarie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară și se va caracteriza, la început, prin valori medii în jurul a 0 grade, apoi în creștere, spre 6…7 grade pe 25 decembrie. Ulterior, răcirea vremii va determina scăderea spre o medie termică de -4 grade pe 27 decembrie, pentru ca între 29 decembrie și 3 ianuarie să se înregistreze temperaturi nocturne de -2 … 0 grade, în medie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai însemnate cantiativ pe 24 și 25 decembrie.
TRANSILVANIA
În primele două zile, vremea va fi relativ apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie regională a maximelor diurne de aproximativ 3 grade și a minimelor nocturne de -4…- 3 grade. Apoi va avea loc un proces de încălzire care va determina, pe 25 decembrie, înregistrarea unor valori medii de 9…10 grade, ziua și 4 grade, noaptea. Răcirea ulterioară a vremii, destul de accentuată, va conduce la maxime diurne de 0…1 grad și minime nocturne de -6 grade, în intervalul 26 – 28 decembrie. Iar din 29 decembrie și până pe 3 ianuarie, vremea va fi în general apropiată de normal sub aspect termic, cu temperaturi maxime de 2….4 grade și minime de -4…-3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar pe 25 decembrie acestea vor fi mai importante cantitativ și se vor semnala pe arii mai extinse.
MARAMUREŞ
Vremea se va încălzi în primele zile, astfel încât media temperaturilor maxime va crește de la 4 până la 9 grade, iar cea a minimelor de la -1 până la 5…6 grade, între 21 și 24 decembrie. Apoi vremea se va răci accentat, iar pe 26 și 27 decembrie vor fi maxime termice de 1 grad și minime de -5 grade, în medie. Ulterior, regimul termic va marca o nouă creștere, iar între 28 decembrie și 3 ianuarie vor fi medii ale temperaturilor diurne de 2…4 grade și ale celor nocturne de aproximativ -2 grade. Vor fi precipitații aproape pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi mai extinse ca arie și mai însemnate cantitativ în intervalul 23 – 25 decembrie.
MOLDOVA
Vremea se va încălzi treptat în primele 4 zile, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 11 grade, iar cea a minimelor, 5 grade. Apoi vremea se va răci accentat, încât pe 26 și 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 1…2 grade și minime în jurul a -4 grade. Între 28 decembrie și 3 ianuarie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 3…5 grade, iar a celor minime de aproximativ -2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în intervalul 23 – 27 decembrie, când izolat pot fi însemnate cantitativ.
DOBROGEA
După două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a lunii decembrie, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 11 grade, iar cea a minimelor, 5…6 grade. Apoi vremea se va răci accentuat, încât pe 26 și 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 2…3 grade și minime în jurul a -1 grad. Între 28 decembrie și 3 ianuarie, cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 6…9 grade, iar a celor minime de 2…3 grade. Temporar vor fi precipitații mixte în intervalul 25 – 30 decembrie, în timp ce în restul intervalului de prognoză, pe spații mici și trecător vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.
MUNTENIA
După două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a lunii decembrie, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 13 grade, iar cea a minimelor, 3…4 grade. Apoi vremea se va răci accentat, încât în intervalul 26 – 28 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 2…3 grade și minime în jurul a -3 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni și cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, cu o medie a temperaturilor maxime de 5…7 grade și a minimelor de -2…0 grade. Temporar vor fi precipitații mixte în intervalul 25 – 29 decembrie, în timp ce în restul intervalului de prognoză, pe spații mici și trecător vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.
OLTENIA
După două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a lunii decembrie, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 12…13 grade, iar cea a minimelor, 3…4 grade. Apoi vremea se va răci accentat, încât în intervalul 26 – 28 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 1…3 grade și minime în jurul a -2 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni și cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, cu o medie a temperaturilor maxime de 4…6 grade și a minimelor de -2…-1 grad. Temporar vor fi precipitații mixte în intervalul 25 – 30 decembrie, în timp ce în restul intervalului de prognoză, pe spații mici și trecător vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.
LA MUNTE
Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat prin valori termice negative, de -2…-1 grad, ziua și -6 grade, noaptea. Apoi vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 25 decembrie vor fi valori termice maxime de 4 grade și minime de 0 grade. Un proces de răcire va surveni ulterior și va conduce, pe 26 – 27 decembrie, la înregistrarea unei medii termice diurne de -5…-4 grade și nocturne de -10 grade. Între 28 decembrie și 3 ianuarie vremea va deveni apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie regională a temperaturilor maxime de -2…0 grade și a celor minime de -7…-6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte va fi în general ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar în intervalul 24-26 decembrie acestea vor fi, local, mai însemnate cantitativ.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!