Activitatea medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța va decurge normal în timpul minivacanței prilejuite de sărbătorile pascale. Unitatea Primiri Urgenţe funcţionează non stop iar în cadrul secţiilor este asigurat serviciul de gardă, liniile de gardă urmând să se desfăşoare conform graficului.
Conducerea unității medicale a luat toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea stocului de medicamente, a echipamentelor de protecţie şi a dezinfectanţilor.
Doar programul Ambulatoriului de specialitate şi al Laboratorului de Explorări funcţionale va este afectat în timpul zilelor libere. Pacienții care vor să meargă la consultații sau investigatii de specialitate trebuie să știe că atât vineri, 14 aprilie cât şi luni, 17 aprilie, cabinetele medicale sunt închise. Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Activitatea va fi reluată marți, 18 aprilie, ora 08.00.
Facem apel la constănțeni dar și la turiști să respecte o serie de reguli, astfel încât să aibă parte de o minivacanță reușită, fără vizite nedorite la camera de gardă:
- fiți prudenți în trafic;
- evitați locurile aglomerate;
- atenție la cum combinați preparatele tradiționale! excesele alimentare poate crea disconfort, dar si indigestie. Este foarte important ce si cat consumati, în special în cazul în care aţi ţinut post.
- consumați cu prudență alcool;
- dacă suferiți de boli cronice, nu vă neglijaţi tratamentul și respectaţi regimul prescris de medici;
- nu ezitaţi să faceţi mai multă mişcare, mergeţi la plimbare şi hidratataţi-vă mult!
”Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă urează Sărbători fericite, cu sănătate, pace şi linişte sufletească iar pacienţilor internati în această perioadă, însănătoşire grabnică!”, a precizat Crina Kibedi, purtăror de cuvânt.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta