Copreşedintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a anunţat, miercuri, depunerea unui proiect legislativ în Parlament care vizează alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi, conform Agerpres.
“Am depus un proiect de lege tot pentru a îndrepta o prostie pe care au comis-o vechii politicieni şi anume alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, din motive absolut evidente. Ştim că până în 2012 aşa au fost aleşi şi de atunci înregistrăm o contra-performanţă, o scădere drastică a numărului de primari noi, înregistrăm o mai slabă calitate a actului de guvernare locală, înregistrăm o perpetuare a dinastiilor locale care se dedulcesc la bugetele locale şi la binefacerile poziţiilor (n.r. – pe care le ocupă) neţinând cont de interesele locuitorilor, ale electoratului care i-a trimis acolo”, a precizat Târziu, la o conferinţă de presă.
El şi-a exprimat speranţa că proiectul AUR va fi susţinut şi de partidele aflate la putere.
“Ştim că şi în alte partide parlamentare există această dorinţă de îndreptare a legii şi sperăm ca şi USR PLUS şi PNL să voteze proiectul nostru de lege”, a spus liderul AUR.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta