Mai multe ministere primesc bani în plus față de anul trecut, conform unui proiect de buget pentru 2025. Cea mai mare creștere este la ministerul Energiei – 153%. Transporturile, Educația, Sănătatea, Mediul și Apărarea vor avea de asemenea bugete mai mari, în timp ce la Agricultură, Cultură și Dezvoltare s-au tăiat fonduri. Bugete mai mici vor avea de asemenea Administrația Prezidențială, Senatul și Camera Deputaților, în timp ce serviciile de informații vor primi mai multe fonduri. Schița de buget ar putea suferi modificări în ședința de astăzi a coaliției. Conform schiței de buget obținute de Digi 24, la Ministerul Energiei există cea mai mare creștere, de la 6 miliarde de lei în 2024 la 15, o creștere de 153%.
La Ministerul Mediului de asemenea, 55% în plus în acest an, la Sănătate – 35%, la Transporturi – 20% și la fonduri europene – 38%. De asemenea la Apărare bugetul crește la aproape 43 de miliarde în acest an, față de 38 în 2024.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spunea că unele ministere vor avea creșteri pentru că sunt anumite proiecte care trebuie continuate. De exemplu, proiecte privind investiții în autostrăzi sau construcția spitalelor regionale.