Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Proiect de 12,69 milioane de euro, în Portul Constanța

Published

on

În cursul zilei de astăzi, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a avut loc conferința de presă de lansare a proiectului: ”Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța -PROTECT”. În cadrul programului de finanțare Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE)” / “Connecting Europe Facility” (CEF), Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de beneficiar și Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), în calitate de autoritate de management, au semnat pe 24 octombrie 2016 contractul de finanțare nr. INEA/CEF/TRAN/M2015/1131569, având ca obiect realizarea proiectului de investiție: ”Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța – PROTECT”.Bugetul proiectului este de:        12,696,125 EUR (fără TVA), din care: 85% rata de finanțare CEF:                              10,791,706 EUR; 15% contribuție de la bugetul de stat:                  1,904,419 EUR. Perioada de implementare a proiectului:  01.07.2016 – 31.07.2019

 Obiectivele proiectului

Principalele obiective ale proiectului sunt: 1. Modernizarea infrastructurii Portului Constanța prin prelungirea în aliniament a cheului de acostare existent, aferent Danei DA2, cu o lungime de 130 metri și crearea unei platforme în spatele noului front de acostare, cu o suprafață de 4.370 metri pătrați, pentru echiparea cu diverse utilități necesare proceselor tehnologice specifice navelor tehnice; 2. Amplasarea de echipamente și utilități pe platforma nou creată, inclusiv o nouă instalație de tratare a apelor uzate colectate de la nave, în scopul separării și tratării acestora; 3. Îmbunătățirea accesului maritim în Portul Constanța prin înnoirea și modernizarea sistemului de semnalizare aferent bazinelor portuare și a șenalului navigabil; 4. Modernizarea parcului de nave tehnice al Portului Constanța prin achiziția unei nave tanc autopropulsat 500 TDW multifuncționale, pentru colectarea deșeurilor de la nave. Necesitatea implementării acestui proiect a rezultat din obligația CN APM SA Constanța de a asigura în calitate de administrație portuară, o serie de facilități privind infrastructura, condițiile de mediu și de siguranță a navigației. CN APM SA trebuie să asigure dotarea și disponibilitatea permanentă a instalațiilor portuare de a prelua orice tip și orice cantitate  de deșeuri generate de nave și de reziduuri ale mărfurilor de la navele care fac escală în port. În prezent, capacitățile de preluare / stocare / tratare a deșeurilor generate de nave sunt insuficiente, în contextul în care Portul Constanța este tranzitat de un număr în creștere de nave de capacități mari. Aderarea la convențiile internaționale impune reguli clare de preluare a diverselor tipuri de ape uzate, ape de balast, ape gri, și altele, în condiții restrictive care impun utilizarea de nave specializate cu capacități optime pentru a limita numărul de deplasări de la navele din port la instalațiile tratare/neutralizare de la uscat. Aceste instalații vor procesa sau trata aceste ape uzate și apoi le vor deversa în condițiile impuse de convențiile internaționale. Acest proiect se înscrie în preocupările administrației Portului Constanța cu privire la asigurarea unui mediu curat, ferit de pericole, astfel, contribuind la protejarea ariei ROSPA 0076 „Marea Neagră“.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions