Conecteaza-te cu noi

Societate

Proiect de investiții început în 2018, finalizat ieri în Portul Constanța. Vezi cât au costat lucrările

Published

on

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a finalizat proiectul de investiții „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța”, început în anul 2018. Lucrările s-au executat în cadrul contractului de finanțare nr.17/31.08.2018.

Proiectul a fost realizat prin execuția a două obiective:

  • Obiectivul 1 – Dragaje – au fost prevăzute 17 zone pentru a aduce adâncimile la cota de proiectare pe o suprafață de 1.815.655,80 mp.

S-au realizat lucrări de dragaj de adâncire la șenalul de acces către portul de lucru și la bazinul portului de lucru propriu-zis (de la -7 metri la -9 metri) pe o suprafață de 371.456,20 mp. Recepția la terminarea lucrărilor la acest obiectiv s-a realizat la data de 04.12.2020

  • Obiectivul 2 – Lucrări aferente cheurilor din Portul de Lucru.

Recepția la terminarea lucrărilor la Obiectivul 2 – Lucrări aferente cheurilor din Portul de Lucru, a avut loc pe data de 11 octombrie 2021, cu aceasta finalizându-se toate lucrările proiectului.

Lucrările au fost executate de Asocierea SC CONSAL TRADE SRL & Impresa Di Costruzioni Ing. E Mantovani SPA.

Valoarea finală a lucrărilor de execuție pentru Obiectivul 2 este de 47.888.806,44 lei (fără TVA), valoare care conține și organizarea de șantier.

S-au finalizat astfel lucrările de consolidare a cheului în lungime de 1250m, respectiv lucrări de dragaj de adâncire de la -7.00m la -9.00m.

A fost realizată extinderea spre apă a cheurilor existente (pe o lungime de 1.250 metri liniari) prin executarea unei estacade fundată pe un rând de coloane de beton armat, care să creeze noul front de acostare a navelor cu capacitate sporită.

Durata de garanție a lucrărilor este de 36 luni.

”Obiectivul principal urmărit de CN APM SA Constanța este îmbunătățirea condițiilor de navigație în interiorul portului Constanța, prin dezvoltarea infrastructurii.

Prin finalizarea acestei investiții, se îmbunătățesc considerabil condițiile oferite de portul Constanța în comparație cu celelalte porturi din bazinul Mării Negre, ceea ce poate duce la o creștere considerabilă a traficului de mărfuri realizat cu nave de capacitate mare.”, a precizat Florin Goidea, director general al CNAPMC.

Proiectul „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța” este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 1 – Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a transportului cu metroul – Obiectivul Specific 1.3 Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TEN-T centrală.

Valoarea contractului de finanțare este de 227.834 mii lei (cu TVA), din care: 85% rata de finanțare UE și 15% contribuție de la Bugetul de Stat.

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions