Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Proiect MApN: Poliția Militară va avea drepturi asupra populației civile

Published

on

Ministerul Apărării Naționale promovează un proiect legislativ care va conferi puteri Poliției Militare în timp stării de urgență sau de alertă. Astfel, militarii care vor fi scoși pe străzi în astfel de situații vor putea sancționa cetățenii, lucru pe care în prezent îl pot face doar polițiștii.

În situaţii de alertă, de urgenţă, de asediu, de mobilizare sau de război, Poliţia Militară va avea jurisdicţie şi asupra populaţiei civile, nu numai asupra militarilor, se arată într-un proiect de lege privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea instituţiei, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), informează Adevarul.

Jurisdicţia Poliţiei Militare se va aplica pe timp de pace sau în situaţie de normalitate numai personalului MApN sau altor persoane aflate pe teritoriul unui obiectiv militar, sau în zone militare restricţionate, la bordul navelor sau aeronavelor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi dacă vizează protecţia instituţiei militare şi securitatea personalului şi a bunurilor acesteia. În situaţii de alertă, de urgenţă, de asediu, de mobilizare sau de război, însă, jurisdicţia poliţiei militare se poate extinde, în condiţiile legii, şi asupra populaţiei civile, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege privind atribuţiile, orgnizarea şi funcţionarea Poliţiei Militare.

Această modificare legislativă vine după ce MApN a constatat că, în timpul situaţiei de urgenţă declarate din cauza pandemiei cu noul coronavirus, militarii, implicit şi cei din Poliţia Militară, au fost mobilizaţi să intervină în spaţiul public pentru menţinerea ordinii fără a avea, însă, o reglementare în acet sens.

Advertisement
usr

„Un aspect care a generat dificultăţi în activitatea Poliţiei Militare pe durata decretării stării de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României este reprezentat de lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuţiile instituţiei în astfel de situaţii”, se arată în expunerea de motive a documentului.

Tocmai din acest motiv, pe timpul stării de urgenţă, militarii au fost scoşi pe străzi, dar au intrat în componenţa unor echipaje mixte împreună cu jandarmi sau poliţişti.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions