Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), derulează, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Michigan (SUA), drept coordonator, Universitatea de Stat South Dakota (Statele Unite ale Americii) și Universitatea din București, proiectul de cercetare finanțat de National Aeronautics and Space Administration (NASA): „Institutional Forcings on Agricultural Landscapes in Post-Socialist Europe: Diachronic Hotspot Analysis of CAP Influences on Agricultural Land Use in Romania 2002-2024”, Grant Number: 80NSSC23K0535, cu desfășurare în perioada 2023-2026.
A doua etapă a proiectului continuă cercetările de teren realizate anul trecut în județele din sudul României și include, de această dată, județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș. În activitățile de cercetare, ce vor fi derulate în perioada 26 iunie – 7 iulie 2024, alături de echipa de cadre didactice de la universitățile partenere, sunt implicați, pentru realizarea de chestionare cu localnicii pe tema activităților agricole, și 11 studenți din cadrul FSNSA, de la programele de studii de licență (specializările Geografie, Geografia Turismului, Ecologie și Protecția Mediului, Agricultură) și master (Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice – GAERT).
”Analizele urmăresc schimbările produse în utilizarea terenurilor și în practicile agricole din România sub influența utilizării fondurilor europene, evidențiind impactul accesării de noi tehnologii în derularea activităților agricole și dezvoltarea afacerilor în agricultură.”, precizează prof. univ. dr. Igor Sîrodoev, directorul de proiect din partea UOC.
În cadrul deplasărilor de teren prevăzute în vestul țării, echipa de cercetare va purta discuții și cu reprezentanți ai instituțiilor cheie din domeniul agriculturii, în special din cadrul direcțiilor agricole județene, direcțiilor județene de statistică, agențiilor de dezvoltare regională și consiliilor județene.
Informații suplimentare despre proiect sunt disponibile la adresa web NASA dedicată programelor de cercetare din domeniul analizei utilizării terenurilor: https://lcluc.umd.edu/projects/institutional-forcings-agricultural-landscapes-post-socialist-europe-diachronic-hotspot.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta