Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Proiect. Persoanele cu dizabilități nu vor plăti taxa de pod de la Fetești

Published

on

Persoanele cu dizabilități nu vor mai plăti taxa de pod de la Fetești, după ce un ordin al ministerului transporturilor va fi aprobat și va intra în vigoare.  Proiectul vizează exceptarea de la plata tarifului de trecere a autoturismelor deţinute sau folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de persoane îndreptăţite să beneficieze de gratuitate în numele acestor persoane pentru trecerea peste pod.

În cursul zilei de 11 martie a.c., pe pagina Ministerului Transporturilor a fost postat un proiect de ordin prin care  se dorește modificarea unei ordonanțe din anul 2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Concret, până în data de 22 martie a.c., persoanele fizice sau juridice interesate pot trimite propuneri cu privire la proiectul de act normativ.

Precizăm că CNAIR S.A. aplică tarife de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Feteşti – Cernavodă, Giurgeni – Vadu Oii şi Giurgiu – Ruse, care se constituie ca venituri proprii pentru finanţarea lucrărilor de administrare, exploatare, întreţinere, consolidare, reparaţii şi modernizare a drumurilor de interes naţional aflate în administrarea sa.

Advertisement
usr

La sfârșitul anului trecut, instituția Avocatul Poporului a emis o recomandare referitoare la nerespectarea prevederilor privind protecția persoanelor cu handicap. Concret, reprezentanții instituției au specificat că este necesar să se ia măsurile în scopul acordării scutirii de la plata tarifului de trecere peste podul de la Fetești în cazul vehiculelor deținute de persoanele cu handicap.

Pentru a da curs acestei recomandări, a fost inițiat un proiect de ordin prin care ministerul transporturilor propune introducerea modalității de exceptare de la plata tarifului de trecere a autoturismelor deţinute sau, după caz, folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de persoane îndreptăţite să beneficieze de gratuitate în numele persoanei cu handicap accentuat sau grav.

Iată câteva prevederi ale acestui ordin:

Tariful de trecere se poate achita în numerar sau cu card în Agenţia de Încasare Feteşti numai pe benzile marginale unde există operator şi barieră, inscripţionate cu semnul “cash” şi numai pentru o singură trecere, având valabilitatea acelei treceri.

”Sunt exceptate de la plata tarifului de trecere autoturismele deţinute sau, după caz, folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de persoane îndreptăţite să beneficieze de gratuitate în numele persoanei cu handicap accentuat sau grav care utilizeaza benzile marginale ale Agentiei de Încasare Fetești unde există operator şi barieră**), inscripţionate cu semnul “cash”, cu respectarea mai multor condiții. În primul rând, excepţiile de la plata tarifului de trecere se realizează în baza unor permise de liberă trecere eliberate pe o durată de 12 (douăsprezece) luni, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.”, se precizează în proiectul de ordin.

Advertisement
usr

Pentru fiecare persoană cu handicap accentuat sau grav se acordă exceptarea de la plata tarifului de trecere pentru un singur autoturism. Acesta poate fi deţinut sau utilizat  de către persoana cu handicap sau de către una din persoanele îndreptăţite să beneficieze de gratuitate în numele persoanei cu handicap: soţ/soţie, copil/părinte fraţi.

Aceste permise de liberă trecere pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav au valabilitate de 12 (douăsprezece) luni, începând cu data de 1 a lunii următoare.

Modelul permiselor de liberă trecere pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav, modelul pentru cererea de eliberare a permiselor de liberă trecere pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav şi procedura de emitere, gestionare şi control al acestora vor fi stabilite de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions