Mai mulți parlamentari PSD și PNL au depus, încă din legislatura trecută, o iniţiativă legislativă în care propun ca persoanele care sunt eliberate din închisoare şi care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilităţi, precum îmbrăcăminte, medicamente, adăpost temporar sau masă la cantina socială. Proiectul a trecut de Senat și se află astăzi în dezbatere la Camera Deputaților.
Potrivit propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele identificate în urma raportului întocmit de către ofiţerul de probaţiune ca fiind vulnerabile sau persoanele care fac parte dintr-o categorie defavorizată, conform Legii 292/2011, beneficiază de o serie de facilităţi din momentul eliberării.
Aceste facilităţi sunt ajutoare în natură: încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente, după caz, acordate la ieşire de către locul de detenţie, un loc temporar, pe o perioadă de trei luni, într-un centru pentru persoanele fără adăpost, acolo unde este cazul, masă acordată la cantina socială sau o alocaţie de hrană, pe o durată de trei luni, pe raza judeţului în care persoana eliberată domiciliată sau îşi are reşedinţa, bilete sau legitimaţii gratuite pe mijloacele de transport în comun urban şi interurban, timp de trei luni.
Sursa: digi24.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta