Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Pași importanți pentru noul proiect rezidențial derulat la Cumpăna

Published

on

Situată la doar cinci kilometri de Constanța, comuna Cumpăna are, probabil, cel mai mare potențial de dezvoltare urbană dintre localitățile din apropierea municipiului. Aici, de doi ani și jumătate se derulează unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare imobiliază din zonă; Primăria Cumpăna și o asociație de proprietari – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Cumpăna – colaborează pentru construirea unui cartier rezidențial.

Primarul comunei, Mariana Gâju, a declarat pentru “Ordinea.ro” că proiectul “Introducerea în intravilan Comuna Cumpăna și lotizare parcele A441, A433, și A420/1, în scopul realizării unui cartier rezidențial cu dotări” se află în linie dreaptă pentru obținerea acordului din partea tuturor proprietarilor de terenuri din această zonă pentru trecerea din extravilan în intravilan, precizând că proiectul a fost demarat în urmă cu doi ani. “Din păcate, în cazul proiectelor anterioare am făcut niște greșeli pe care le-am înțeles și acum procedurile alese corespund realității din teren, în sensul că vrem ca autorizațiile de construcție să fie emise abia după ce utilitățile vor exista pe teren, așa cum este și logic, de altfel. La proiectele pe care le-am derulat până acum am făcut invers și oamenii mi-au sărit în cap că nu aveau utilități pe terenul unde își construiau locuința”, ne-a informat edilul din Cumpăna. Potrivit declarațiilor Marianei Gâju, reprezentanții Asociației de proprietari constituită în vederea preluării terenurilor extravilane și introducerea lor în intravilan au întâmpinat și piedici în acest proces, în sensul în care oamenii nu s-au arătat dispuși să-și cedeze terenurile prea ușor, speriați fiind de creșterea cuantumului taxelor și impozitelor. “Am recurs la acest procedeu deoarece administrația locală nu deține fondurile necesare pentru această operațiune, suprafața fiind de aproape 100 de hectare. Insist să transmit pentru ca toată lumea să știe că Primăria și Consiliul Local vor elabora documentele care stau la baza întocmirii autorizațiilor de construire a locuințelor în acest ansamblu residential abia după ce vor fi finalizate rețelele de utilități, totul până la infrastructura stradală. Colaborarea este una foarte bună, noi le-am transmis să lase în teren și spații pentru un centru medical, farmacie, un magazin alimentar, școală, grădiniță, piață agroalimentară. De asemenea, în proiect avem realizarea de suprafețe verzi și plantate, cu respectarea normelor de mediu în vigoare pe fiecare amplasament. Din informațiile pe care le dețin, mai sunt discuții cu încă patru proprietari de teren din zonă; aceștia se gândesc la faptul că vor crește taxele și impozitele către bugetul local”, a declarant primarul Mariana Gâju pentru ziarul nostru.

Mihaela Tîrpan

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions