Frustrare mare în rândul liberalilor din Consiliul Local după ce USR a trântit la vot majorarea gigacaloriei. De nervi pentru că partenerii de coaliția nu au votat așa cum dorea primarul Chițac, consilierii PNL, alături de cei ai PSD, au respins două proiecte de hotărâre inițiate de aleșii USR-PLUS. În primul caz era vorba de aprobarea unor măsuri pentru implementarea procesului de bugetare participativă, inițiativă care aparține consilierilor locali ai USR-PLUS. Unul din inițiatorii programului, viceprimarul Florin Cocargeanu a declarat pentru Ordinea.ro că proiectul de bugetare participativă, “Tu decizi pentru Constanța” le oferea ocazia cetățenilor să participe în mod direct la luarea deciziilor.
În cel de-al doilea caz, consilierul local din Constanța al USR Cătălin Iacob le-a propus consilierilor locali aprobarea unui proiect de hotărâre privind necesitatea și oportunitatea amplasării de echipamente pentru exerciții fizice, inclusiv de tip calisthenics, în parcurile din municipiul Constanța, domeniul public al acestuia. Inițiatorul acestui proiect spune că, la ora actuală, sportul de masă în municipiul Constanța aproape că nu există.
În ambele cazuri, consilierii PNL și PSD s-au abținut, ceea ce a făcut ca proiectele să nu fie aprobate. În schimb, în alte cazuri, aleșii PNL și PSD au găsit oportun amenajarea de stele ca la Hollywood sau amplasare a 13 ceasuri stradale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta