Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Proiectul pentru suspendarea Planului Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia, supus dezbaterii publice. Vezi când are loc ședința

Published

on

default

Primăria Constanța anunță că va spune dezbaterii publice proiectul de hotărâre nr. 433/2023 pentru suspendarea aplicării prevederilor HCL nr. 121/2013 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal stațiunea Mamaia – modificare HCL nr. 121/2013, teren în suprafață de 207,74 ha, aparținând persoanelor fizice, juridice, domeniului public și privat al municipiului.

Ședința va avea loc în sala de ședințe Remus Opreanu din sediul Consiliului județean Constanța, în data de 07.02.2024, începând cu ora 14.00.

„Înscrierea la cuvânt a participanților se va face prin email, la adresa primarie@primaria-constanta.ro. Vor fi luate în considerare mesajele transmise până la data de 06.02.2024, ora 24:00, iar mesajele transmise vor purta mențiunea: “Înscriere la cuvânt – dezbatere publică PHCL nr. 433/2023 pentru suspendarea PUZ Mamaia”;

– Timpul alocat fiecărui participant la dezbatere va fi de maxim 5 minute. În cadrul întâlnirii se pot prezenta observații sau recomandări cu referire concretă doar la proiectul de hotărâre în discuţie;

Advertisement
usr

– Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi trimise și în scris la adresa primarie@primaria-constanta.ro. Materialele transmise vor purta mențiunea: “Recomandare la PHCL nr. 433/2023 pentru suspendarea PUZ Mamaia”.“, , informează Primăria.

Proiectul de hotărâre pentru suspendarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al stațiunii Mamaia este inițiat de USR Constanța. „Este singura procedură prin care putem pune stop unui lung șir de abuzuri imobiliare susținute, fără nicio jenă, de administrațiile PSD și PNL“, spunea liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion, în toamna acestui an.

„Proiectul de suspendare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Mamaia, inițiat de USR Constanța, a fost pus în consultare publică. Asta înseamnă că fiecare constănțean poate trimite sugestii și propuneri înainte ca proiectul să fie supus votului consilierilor locali. Proiectul va sta în consultare publică până la data de 8 februarie 2024. Este un pas important al demersului nostru de a pune stop unui lung șir de abuzuri și combinații imobiliare susținute, fără nicio jenă, de administrațiile PSD și PNL. Planul actual este vechi și a permis, de-a lungul anilor, o expansiune plină de lăcomie a dezvoltatorilor imobiliari. O situație similară a fost și în cazul cartierului Palazu Mare. Datorită proiectului de suspendare a PUZ-ul din zonă, inițiat și votat anul trecut, am reușit să punem capăt dezastrului urbanistic. Se poate! Amintim că, doar în cursul anului 2023, pe masa consilierilor locali au fost supuse la vot o serie de proiecte cu dedicație, ce vor permite ridicare a sute de metri cubi de beton în Mamaia:

un restaurant în mijlocul bazinului de apa cu focă de la Perla;

un bloc de apartamente în locul Grădinii de Vară;

Advertisement
usr

un alt bloc de apartamente pe spațiu verde;

un mastodont de beton de 14 etaje pe malul lacului Siutghiol în zona de nord a stațiunii.

De asemenea, în luna martie, majoritatea PNL-PSD a aprobat, la inițiativa primarului Chițac, vânzarea unei bucăți de plajă către șeful PSD Constanța. În 2021, proiectul de suspendare a PUZ Mamaia a ajuns pe masa consilierilor locali, însă PSD și PNL au votat împotrivă, demonstrând că mai erau multe betoane de ridicat în stațiune, ceea ce s-a și întâmplat. Consilierii USR au fost singurii care au votat pentru suspendare. A venit vremea ca Mamaia și Constanța să se îndrepte într-o altă direcție, iar tunurile imobiliare date de băieții cu relații la partide să devină istorie.“, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions