Conecteaza-te cu noi

Administratie

Proiectul PSD de modificare a regulamentului parcărilor, respins la vot în Consiliul Local Constanța

Published

on

Consilierii locali din Constanța au respins, astăzi, prin vot, proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului parcărilor, varianta propusă de PSD. Degeaba a făcut apel la colegi liderul consilierilor social-democrați, Costin Răsăuțeanu, pentru aleșii de la PNL și USR nu l-au acceptat.

În cadrul discuțiilor, cele două părți au încercat să își umfle mușchii și să demonstreze care proiect este mai bun.

Viceprimarul Ionuț Rusu a spus că varianta propusă de PNL și USR, care va intra la vot într-o viitoare ședință, cuprinde și propunerile PSD și pentru care s-a muncit multe luni. Răsăuțeanu a insistat, în schimb, că parcarea cu plată în Zona 2 din municipiul Constanța trebuie eliminată din Regulamentul Parcărilor! „Este pur și simplu jecmănire să institui parcare cu plată pe străduțe, prin cartiere, pe alei, în zone fără vreo importanță sau relevanță turistică, comercială etc. Singurul scop este de a-i mai taxa suplimentar pe constănțeni.“, a punctat Răsăuțeanu.

Proiectul a intrat la vot cu avize negative de la Comisiile 1, 3 și 5 ale CLM.

Proiectul a înregistrat dor 8 voturi „pentru“, 2 „împotrivă“ și 17 „abțineri“.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions