Pentru administrația constănțeană condusă de Decebal Făgădău, promisiunile țin de joi până mai apoi sau cât stă apa în ciur. Lăsând la o parte proiectele fantasmagorice, cum ar fi parcare subterană în fața Sălii Sporturilor și pasaj subteran pe IC Brătianu în dreptul Podului Cumpenei, actuala conducere a Primăriei Constanța nu a fost în stare să ducă la îndeplinire un banal proiect, care alde Făgădău și compania lucrează mai bine de, ATENȚIE!, ȘASE ANI. Este vorba de proiectul „Black Sea Bike – Diversification of the tourism services in Constanța – Balchik cross border region by bike – BSB” care urmărește utilizarea bicicletei ca o alternativă la alte mijloace de transport poluante, o alternativă ecologică pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Concret, Primăria Constanța se angaja să pună la dispoziția constănțenilor 390 de biciclete. Inițial, potrivit socotelilor, sistemul de bike-sharing ar fi trebuit să fie funcțional încă din 2014, însă nici până în ziua de azi nu a fost pus în funcțiune.
Culmea este că Primăria Constanța ne promitea în 26 martie, printr-un comunicat, că sistemul de bike-sharing va fi funcțional în mai puțin de o lună. Adică, la 1 mai, acest serviciu trebuia să fie operațional, iar constănțenii să se plimbe cu bicicleta. Numai că, ne-am obișnuit cu promisiuni deșarte. Asta deoarece, în week-end-ul recent încheiat, la stația de biciclete din Parcul Tăbăcărie nu era nici urmă de biciclete. După ce au trecut șase ani de la începerea acestui proiect, ce mai contează, acum, câteva săptămâni în plus! Sau poate vor trece din nou alți șase ani.