Conecteaza-te cu noi

Administratie

Propunere PSD: mandatul aleșilor locali, mărit la cinci ani. Ce spun edilii din județul Constanța

Published

on

Pentru că tot suntem în preajma Paștilor, parlamentarii PSD s-au gândit că ar fi bine să le facă un cadou electoral aleșilor locali. Concret, 40 de parlamentari ai PSD, majoritatea fiind senatori, printre care se numără și cei din Constanța Tit-Liviu Brăiloiu și Nicolae Moga, au venit în Camera superioară a Parlamentului cu un proiect de hotărâre prin care propun să prelungească mandatului primarilor, președinților de Consilii Județene, consilierilor locali și județeni de la patru la cinci ani.

„Situaţia reală, întâlnită în activitatea administraţiilor locale/judeţene, arată că perioada de timp consfinţită de legiuitor, nu permite, în contextul birocratic, realizarea proiectelor asumate. Având în vedere practica întâlnită în ceea ce priveşte mandatul preşedintelui României, unde perioada de exercitare a funcţiei conform rezultatulului de la alegeri este de 5 ani, implementarea acestei perioade în cazul primarilor, al consilierilor locali şi consilierilor generali se susţine fără echivoc, creează o responsabilitate suplimentară şi aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligaţiilor asumate”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei citată de adevarul.ro.

Cu o notă evidentă de ipocrizie, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-o conferință de presă susținută la Botoșani, că nu e de acord cu un mandat de cinci ani al primarilor, pentru că nu crede că „România mare are nevoie de alt motiv de bulversare al administrației publice locale“.

„Este o idee mai veche, nu e răsărită acum, nu e născută acum, se discută de cel puțin 10-12 ani, discutam și la UNCJR (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, n.r.) când eram eu președinte. Eu personal nu am văzut niciun argument serios care să mă facă să susțin o astfel de inițiativă. Mandatul de patru ani mi se pare unul în regulă. Dacă ești gospodar, poți să faci suficiente lucruri în patru ani de zile“, a spus Dragnea.

În realitate, lucrurile stau diferit, în sensul că Dragnea și compania încearcă o mișcare electorală prin care doresc să atragă de partea lor și primari de la alte formațiuni, edili care ar putea aduce voturi importante pentru PSD.

Primarii din județul Constanța: „Dacă e pentru țară, ne sacrificăm“

Dincolo de manevra electorală, primarilor, indiferent de culoarea politică, le surâde ideea că ar putea avea un an în plus la mandat. O recunosc inclusiv edilii din județul Constanța, atât de la PSD, cât și de la PNL. Spre exemplu, primarul liberal al comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, a declarat pentru Ordinea că, pentru cei lipsiți de experiență, un mandat de cinci ani ar fi bine-venit.

„Spre exemplu, în primul mandat abia apuci să cunoști funcționarii din Primărie. Apoi, pentru aplicarea unor proiecte îți  trebuie mai mult de un mandat. De aceea cred că este bine să să prelungească mandatul la cinci“, a spus Grameni.

La rândul său, primarul comunei Vulturu, Eugen Berbec (PSD) a afirmat că măsura ar aduce avantaje și dezavantaje.

„Avantajul ar fi că primarii ar avea mai mult timp la dispoziție pentru a implementa proiecte, iar dezavantajul ar fi că edilii ar intra într-o zonă de confort, în sensul că ar putea fi unii care s-ar culca pe o ureche“, a spus Berbec.

Un alt primar din județul Constanța, edilul-șef al comunei Albești, Gheorghe Moldovan (PNL), a declarat că măsura extinderii mandatului la cinci ani ar benefică pentru că actuala legislație este greoaie și încurcă foarte mult activitatea primarilor.

„Poate ar fi mai indicat să modificăm legislația privind achizițiile publice și să eliminăm birocrația“, a subliniat primarul comunei Albești.

Țuțuianu: Dacă președintele țării are la dispoziție cinci ani, de ce un primar sau un președinte de CJ nu ar avea tot atât“

Întrebat ce părere are despre propunerea parlamentarilor PSD, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu a declarat că nu poate să se pronunțe exact pentru că nu a stat prea de vorbă cu inițiatorii pentru a afla motivele care au dus la inițierea unui astfel de demers.

„Spun un singur lucru, ca ales local și președinte de CJ. Se știe bine că de la ideea de a face un proiect și până la implementarea propriu-zisă durează foarte mult. Numai până la obținerea finanțării poate trece chiar și un an și jumătate, în funcție de anvergura proiectului. Până la a finaliza proiectul dureaă ani buni. Cred că s-a plecat de la ideea de a da posibilitatea unui ales să spună: „acest proiect a fost făcut în timpul mandatului meu“. Pe de altă parte, dacă președintele țării are la dispoziție cinci ani să-și ducă la îndeplinire obiectivele, ceea ce nu este cazul României la ora actuală, de ce un primar sau un președinte de CJ nu ar avea tot un mandat de cinci ani, pentru a duce la îndeplinire proiectele“, a spus Țuțuianu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions