Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Protejați-vă copiii de jocul ”Balena Albastră”! Autoritățile vin cu detalii!

Published

on

Așa cum știți deja, în cursul zilei de ieri, cinci elevi ai Şcolii gimnaziale “Veronica Micle” din Iaşi, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, au ajuns la spital. Ce-i drept, nu în stare gravă dar este important de precizat cauza prezenței ambulanțelor în curtea școlii. Copiii s-au hotărât ca, în pauză, să joace un joc periculos și și-au ținut respirația până când au leșinat. Unul dintre ei a declarat în fața jurnaliștilor sosiți la fața locului că au jucat acest joc după ce o elevă le-a spus despre el. Tot copiii au precizat că este vorba despre jocul ”Balena Albastră.” Ceea ce nu știau ei, și probabil mulți copii din România nu au habar nici ce înseamnă și nici ce urmări catastrofale poate avea acest joc. În scurt timp după ce a avut loc această poveste cutremurătoare, Poliția Română a venit cu un comunicat de presă prin intermediul căruia explica detalii vizavi de acest joc.  “Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române. Tot ei au spus că jocul poate purta şi alte denumiri, nu doar “Balena Albastră”, aşa cum a fost iniţiat, efectele lui fiind aceleşi. Jocul a apărut în Rusia, unde a făcut peste o sută de victime, extinzându-se şi în alte ţări, printre care şi Republica Moldova. Și Raed Arafat știa despre acest incident și a postat pe pagina sa de facebook să fim atenți la sfaturile pe care le-au oferit specialiștii din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. ”Nu vă lăsați influențați. Nici o provocare nu este mai importantă ca viața!”. Și Patriarhia Română a avut un cuvânt de spus. Purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, a declarat că Biserica le cere tinerilor din România să dea dovadă de mai mult discernământ decât cei din Rusia şi să nu joace “Balena Albastră”. “Patriarhia Română, ca şi alte instituţii, nu poate decât să deplore pătrunderea unui asemenea joc care pune viaţa şi moartea pe acelaşi coordonate, pierderea vieţii nu poate fi decât o greşeală ireparabilă in asemenea context pentru că viaţa este darul suprem pe care îl primim de la Dumnezeu. Transmitem un mesaj pe această cale de responsabilizare atât a părinţilor cât şi a tinerilor pentru a nu se lăsa tentaţi să intre într-un joc stupid şi fioros. Sperăm şi mizăm în acelaşi timp pe discernământul pe care adolescenţii români l-ar putea avea mai mult decât cei din spaţiul rusesc, apropo de joc el ne aminteşte de ruleta rusească, un alt aşa zis joc care punea viaţa într-un plan secund, neglijabil”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Să sperăm că nu se va extinde acest joc la nivel național, cu toate că, de cele mai multe ori, astfel de dorințe nu sunt luate în considerare de copii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions