Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Protest în fața Primăriei Constanța! În greva foamei pentru intrarea în legalitate a Bisericii Sf. Haralambie

Published

on

În cursul acestei dimineți, un bărbat din municipiul Constanța – călugăr – a intrat în greva foamei. Pe pancarta pe care o are la el, scrie negru pe alb: ”Domnule primar, Vrem acte pentru biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.”

De la ora 10.00, omul s-a postat în fața primăriei municipiului Constanța, cu speranța că demersul său nu va fi inutil. Potrivit informațiilor de care dispunem, protestul va și susținut și de enoriași.

Vă reamintim că, la sfârșitul anului 2016, la Constanța s-a declanșat  un scandal  cu privire la bisericile ridicate fără autorizație de construire. Pe bulevardul Tomis, în zona de nord a orașului, există două astfel de lăcașe. Vorbim aici de bisericile Izvorul Tămăduirii și Sfântul Mucenic Haralambie.

În privința bisericii Sfântul Mucenic Haralambie, presa locală constănțeană a anunțat în martie 2016 că aceasta ar putea fi demolată, în condițiile în care nu deținea certificat de urbanism, avize de la proprietarii rețelelor edilitare care subtraversează zona, autorizație de construire și nici măcar un titlu legal valabil pentru folosința terenului.

Advertisement
usr

Lăcașul de cult continuă să funcționeze. Preoții din parohie fac demersuri pentru intrarea în legalitate, beneficiind de un sprijin activ al enoriașilor, care au reușit să adune, până acum, sute de mii de lei pentru terminarea bisericii.

Cum a început totul?

La începutul anilor 1990, pe b-dul Tomis, în zona Boema a fost solicitat autorităților locale  un teren pentru construirea unei biserici. Inițial, Primăria a promis terenul de la intersecția b-dului Tomis cu strada Sucevei (unde funcționează în prezent OMV Petrom) și, mai apoi, pe cel de pe b-dul Tomis, nr.301. Biserica a  început să fie ridicată, iar parohia Sf. Haralambie (care între timp funcționează aici) a făcut, în timp, mai multe solicitări scrise.

Potrivit preotului paroh Ciprian Stanca, s-au făcut numeroase adrese, atât prin Arhiepiscopia Tomisului (nr. 1022/03.03.2012 înregistrată  la PMC cu nr. 26644/ 27.02.2012; nr. 67/19.05.2015, înregistrată la PMC cu nr. 69023/19.05.2015) cât și direct (nr. 38/11.04.2016 înregistrată la PMC cu nr. 58989/15.04.2016) la Primaria Municipiului Constanța pentru transferul terenului situat în municipiul Constanța, B-dul Tomis, nr.301, în vederea construirii bisericii. Anii au trecut, iar lucrurile s-au complicat.

Cereri aprobate

Advertisement
usr

Inspectoratul județean în construcții Constanța și organele locale abilitate au considerat că trebuie clarificate unele aspecte privind rezistența și stabilitatea construcției și a posibilității devierii, de pe acest teren, a conductelor de apă și a rețelelor de curent electric. Potrivit preotului Ciprian Stanca, parohia Sf. Haralambie a obținut rezolutii favorabile la problemele de mai sus după efectuarea mai multor demersuri. A comandat la Expert  tehnic  M.D.L.P.L. ing. Barbu Eugen un ”Raport de expertiză tehnică pentru construirea Bisericii Sf. Sfințit Mucenic Haralambie, intrare în legalitate, b-dul Tomis, nr. 301, jud. Constanța”;  iar concluziile raportului (din luna martie 2016)  sunt : ”Considerăm că din punct de vedere tehnic al rezistenței și stabilității la solicitări gravitaționale și seismice, lucrările executate corespund și pot fi aprobate pentru intrarea în legalitate. Construirea bisericii noi peste cea veche care este funcțională, nu pune în pericol viața enoriașilor participanți la slujbe.”; De asemenea, RAJA  Constanța a dat următorul verdict: La solicitarea Parohiei Sf. Haralambie nr. 51/28.08.2017 către RAJA Constanța prin răspunsul nr.72242/27.09.2017 a precizat că pot fi executate lucrări de deviere a conductelor de apă. La rândul lor, ENEL și RADET au dat răspunsuri favorabile: Solicitarea Parohiei Sf. Haralambie nr.52/28.08.2017 la ENEL – Distribuție Dobrogea și răspunsul acestora nr. 2244/31.08.2017 cu precizările pentru executarea lucrărilor de deviere de catre o societate autorizată. Solicitarea Parohiei Sf. Haralambie nr.58/19.09.2017 la RADET Constanța și răspunsul acestora nr. 16678/20.09.2017 că nu dețin conducte pe acest amplasament.

De ce vor enoriașii o biserică aici?

Enoriașii au strâns, de-a lungul timpului, sute de mii de lei pentru construirea noii biserici, potrivit preotului Ciprian Stanca. Intre demersurile făcute de parohie la organele locale din Constanța, aprobările acestora pentru cedarea terenului din Constanța, b-dul Tomis, nr.301 și ritmul lucrărilor de construcție la biserică, s-a creat un decalaj de timp care persistă până astăzi.

„De peste 7 ani este în funcțiune Biserica Sf. Sfințit Mucenic Haralambie cu un program cu slujbe liturgice zilnice dar și cu evenimente organizate special pentru diverse ocazii crestinești (de hram, sărbători bisericești etc.) la care au participat un număr impresionant de enoriași alături de episcopi, monahi, preoți și diaconi de la diferite mânăstiri din țară și din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria și Grecia. Enoriașii Bisericii Sf. Haralambie organizează zilnic activități caritabile de sprijinire a semenilor aflați în suferință. Biserica Sf. Haralambie asigura zilnic 50 porții pentru suplimentul copiilor de la Școala Inclusivă Delfinul din Constanța, iar la sediul bisericii se servesc zilnic circa 60 de porții de mâncare caldă pentru oamenii străzii ori persoane cu venituri mici.”, a precizat preotul Ciprian Stanca.

Parohia Sf. Haralambie își propune ca Biserica să fie pictată pe exterior similar Mănăstirii Voroneț, contribuind astfel la îmbunătățirea zestrei arhitecturale a zonei și a municipiului Constanța.

Advertisement
usr

„Analizând cu obiectivitate totalitatea acțiunilor întreprinse și cu îngăduință pentru greșelile recunoscute de Parohia noastră coroborat cu substanțialele eforturi financiare și caritabile ale enoriașilor din zona Boema, nădăjduim să constatați că singura variantă viabilă pentru Biserica Sf. Haralambie – în dorința de a deveni un simbol important în arhitectura Constanței – este păstrarea actualei locații și facilitarea transferului acestui teren de la Primăria Municipiului Constanța către Parohia Sf. Haralambie.”, precizează preotul paroh al bisericii, Ciprian Stanca, într-o adresă remisă Primăriei municipiului Constanța în urmă ce ceva vreme.

La care nu a primit vreun răspuns până azi, cu toate că au trecut multe luni de când a fost depusă această adresă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions