În cursul săptămânii trecute, pe data de 12 octombrie, cadrele medicale care fac parte din Federația Sanitas au intrat în grevă japoneză. Ele poartă încă de atunci banderole simbolice și solicită transformarea sistemului sanitar și a celui de asistență socială în priorități naționale. Miercuri, 19 octombrie, va continua această acțiune de protest prin organizarea unei greve de avertisment, cu încetarea activității pentru timp de două ore, între 8.00 și 10.00. Sindiucatul Sanitas a precizat că vor fi respectate prevederile legale cu privire la asigurarea urgențelor și a continuității activității cu o treime din personalul angajat. ”Vom face tot ceea ce este omenește posibil astfel încât pacientul să nu aibă de suferit.”, au precizat liderii sindicatului. Dacă nici după această formă de protest nu se va reuși rezolvarea inechităților salariale, pe data de 31 octombrie va fi organizată o grevă generală. Potrivit Sindicatului Sanitas Constanța, se vor întreprinde toate demersurile pentru evitarea grevei generale, dar lucrul acesta depinde foarte mult de guvernanți. ”Continuăm negocierile, avem întâlniri în continuare cu reprezentații celor trei ministere implicate, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății, cu parlamentarii României și sperăm să fie înțeles foarte bine mesajul nostru. Nu renunțăm la negocieri și ne dorim până în ultima clipă să evităm greva generală.”, au precizat liderii sindicatului Sanitas Constanța.
Mii de sindicaliști vor protesta
La nivelul județului Constanța sunt peste 3500 membri Sanitas, angajați în sistemul sanitar și în cel de asistență socială care vor continua acțiunile de protest. Nemulțumirile cadrelor medicale sunt legate de discriminările produse de cele două ordonanțe de urgență 20/2016 și 43/2016. Aceste ordonanțe, care ar fi trebuit să rezolve inechităţile salariale din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, au generat alte discriminări. Categorii de personal au fost excluse din grilele de salarizare: personalul tehnic administrativ, funcţionarii publici din DSP, personalul din sectorul de asistentă socială, personalul din creşe şi grădiniţe. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale asistenților cu studii superioare şi cei cu studii PL şi SSD, în contextul în care toate aceste categorii prestează aceeaşi muncă. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale angajaţilor din unităţile clinice şi cele neclinice. Pentru o categorie de salariaţi sporurile se raportează la salariul din 2016, iar pentru celelalte categorii acestea se raportează la salariul din 2009. ”Nu vom renunţa la lupta sindicală până când nu vor fi eliminate aceste inechităţi salariale prin realizarea corecţiilor imperios necesare în grilele de salarizare.”, au precizat liderii sindicali. De partea cealaltă, Ministerul Sănătăţii a ţinut să le reamintească medicilor că remuneraţia pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%, de la 1 octombrie, plata majorată pentru aceste gărzi urmând a fi primită începând cu 15 noiembrie. “De asemenea, gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, gărzile fiind considerate atât vechime în muncă, cât și vechime în specialitate”, transmite Ministerul.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta