Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Protest la nivel naţional în sport! Vedeţi de ce e astăzi grevă japoneză

Published

on

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – în calitate de reprezentant al membrilor săi, angajaţi din Ministerul Tineretului şi Sportului, Cluburile Sportive Municipale, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Complexurile Sportive Naţionale, Casele de Cultură ale Studenţilor, Cluburile Sportive Universitare şi din Federaţiile Sportive Naţionale, organizează o serie de acţiuni de protest împotriva discriminărilor salariale vădite la care sunt supuşi angajaţii din Sport şi Tineret, în raport cu celelalte categorii de personal plătit din fonduri publice şi împotriva nesoluţionării, nesusţinerii şi neimplicării instituţiilor în rezolvarea problemelor salariale ale angajaţilor din acest domeniu de activitate.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret anunţă declanşarea programului de proteste la nivel naţional, ca urmare a faptului că memoriile şi solicitările de dialog înaintate Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, în care sunt expuse principalele probleme cu care se confruntă angajaţii din sistem au rămas fără răspuns. Tratamentul inegal şi discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din domeniile Sport şi Tineret dar şi ignorarea propunerilor de corecţie şi a amendamentelor depuse, au determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1300 lei net, nediferenţiat pe funcţii, grade , trepte, gradaţii au dus la apariţia unor situaţii aberante pe care le-am semnalizat în repetate rânduri.

Ridicatul din umeri, nepăsarea şi modul incorect şi ilegal de relaţionare cu organizaţia sindicală au alimentat tensiunile existente şi ne obligă să recurgem la toate formele de acţiuni sindicale pentru a iniţia drumul către o salarizare decentă şi echitabilă!

Având în vedere neplata salariilor angajaţilor în data de 14.03.2018, fără a fi anunţat alt termen de plată, anunţăm organizarea unui protest sub forma de – GREVĂ JAPONEZĂ – în toate instituţiile din Sport şi Tineret, pentru data de 16.03.2018. Angajaţii vor purta banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de NERESPECTAREA de către angajator a obligaţiilor legale şi a celor stabilite prin contractul colectiv de muncă privind plata la timp a drepturilor salariale.

Advertisement
usr

Programul acţiunilor de protest pentru perioada următoare:
Grevă japoneză – 16.03.2018, Miting de la Ministerul Muncii – 28.03.2018 / Pichetarea unităţilor din Sport şi Tineret / Marş către instituţii – delegaţii SNST depun memorii cu revendicări la Guvern, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi la Camera Deputaţilor.

“SNST atrage atenţia că nemulţumirile membrilor, aşa cum au fost transmise din toate judeţele ţării, au ajuns la un nivel maxim, iar ignorarea acestora şi lipsa unor acţiuni imediate va duce la declanşarea unor conflicte, la escaladarea tensiunilor şi la manifestări spontane de protest, care pot fi urmate de boicotarea competiţiilor sportive şi a activităţilor de tineret. Lipsa totală a unor răspunsuri şi soluţii, alături de amânarea întâlnirilor solicitate de sindicat cu conducerea, pot avea ca urmări reacţii în lanţ, care pot duce la blocarea totală a activităţii din Sport şi Tineret.”, precizează preşedintele SNST, Andy Nagy.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions