Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Proteste de amploare împotriva unei guvernări abuzive prin încălcarea flagrantă a legislației, de Ziua Armatei Române

Published

on

protest rezervisti militari

La data de 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale – Sindicatele din Sistemul de Apărare (S.A.O.P.S.N), Forumul Structurilor Asociative, Asociația Militarilor din România, militarii rezerviști din Constanța,  precum și alte federații sindicale civile din țară organizează, în Piața Victoriei din București, în intervalul orar 13.00-16.00, o mare manifestație de protest la care și-au anunțat participarea peste 30.000 de persoane.

Principalul obiectiv al acestui protest îl constituie încetarea discriminării dintre militarii în activitate și militarii rezerviști, acordarea drepturilor legale ce li se cuvin rezerviștilor, respectarea legislației și angajamentelor României la intrarea în NATO.

Manifestanții cer, cu fermitate, rezolvarea în regim de urgență a tuturor acestor probleme care afectează nu numai drepturile rezerviștilor din Sistemul de Apărare Națională, ci ele pun în pericol însăși stabilitatea și securitatea națională!

Concret, aceste inechități și ilegalități se referă la modificarea / completarea legii 223/2015 privind:

Advertisement
usr
  1. Actualizarea bazei de calcul a soldei de grad;
  2. Actualizarea soldei de funcție.

Inechitățile din legislația privind pensiile militare au fost generate în ultimele două decenii prin aplicarea unor criterii arbitrare cum ar fi cele referitoare la data ieșirii la pensie. Astfel s-a ajuns la situația când militari care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții să fie remunerați în mod diferit, în condiții de creștere a nivelului inflației anuale și a costurilor. Un exemplu concludent al acestui criteriu profund discriminatoriu îl constituie paradoxul ca un general pensionat în anul 2001, să aibă o pensie mai mică decât cea a unui subofițer care a ieșit la pensie în 2023.

Protestatarii reamintesc guvernanților faptul că gradul militar reprezintă un drept câștigat, deci trebuie recunoscut, respectat și recompensat în mod echitabil, indiferent de poziția în care se află militarii: în activitate, în rezervă sau în retragere.

Prin perpetuarea acestei practici, se creează o divizare artificială între generațiile de militari, deși toți au avut aceleași responsabilități și au îndeplinit aceleași misiuni dificile. Această discriminare instituționalizată subminează coeziunea și respectul reciproc între militarii aflați în activitate și cei aflați în rezervă.

”Solicităm autorităților legislative o revizuire urgentă și corectă a legislației pensiilor militare, care să elimine aceste inechități grave și să asigure un tratament egal pentru toți militarii, indiferent de momentul ieșirii la pensie. Actualizarea pensiilor trebuie să fie echitabilă și să țină cont de principiul recunoașterii contribuției fiecărui militar la pregătirea țării pentru apărare, indiferent de perioada în care a servit.

Discriminarea bazată pe data pensionării și neactualizarea soldelor de grad și de funcție pentru rezerviști și pensionari sunt nu doar imorale, ci și contrare spiritului de unitate care ar trebui să caracterizeze Armata Română, fapt ce nu mai este întâlnit la vreo armată din lume.”, a precizat președintele Filialei 1 Constanța a SCMD, comandor (r) Ilie Truță.

În numele tuturor militarilor rezerviști din Sistemul de Apărare al țării, manifestanții din Piața Victoriei din București fac un nou apel către decidenții politici și militari:

Advertisement
usr

”Ne aflăm într-un punct critic, în care deciziile politice pot afecta grav capacitatea de apărare a țării. Prin ignorarea cerințelor legitime ale militarilor, aflați în rezervă și în retragere, decidenții politici riscă să comită un atentat la securitatea națională, slăbind coeziunea militarilor și demotivând pe cei care au servit și servesc țara cu loialitate.

Domnilor generali, aflați în activitate, le reamintim că misiunea lor nu este doar să apere țara, ci și aceea de a proteja drepturile tuturor militarilor, indiferent dacă aceștia sunt în activitate, în rezervă sau în retragere. Tăcerea dumneavoastră domnilor generali în fața acestor inechități reprezintă o complicitate tacită la subminarea Sistemului Militar de Apărare al țării.

Pe 25 octombrie 2024, ne facem auzite vocile în piața Victoriei din București.

Nu cerem favoruri, ci drepturi corecte prin aplicarea și respectarea legilor votate în Parlament și promulgate de Președintele României, după o viață de sacrificii în slujba statului român.

Demonstrăm că pensionarii și rezerviștii militari sunt mai uniți și hotărâți, ca niciodată!

Advertisement
usr

Nu vom renunța la lupta pentru oprirea discriminării între militarii activi și cei în rezervă!”, se precizează în comunicatul de presă remis redacției noastre.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions