Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul întâlnirii cu deputații și senatorii PSD, că în cazul moțiunii de cenzură cei de la PSD vor participa la dezbateri, dar nu vor vota.
„Am discutat cu deputații și senatorii despre moțiunea de cenzură. Am convenit să o tratăm cu seriozitate, să participăm la dezbateri, dar nu vom vota. Am solicitat colegilor mei să vină cu idei pentru programul politic al partidului, dar și cu idei pentru programul de guvernare. Am solicitat o legătură mai strânsă între miniștrii și comisii”, a declarat Viorica Dăncilă.
Dăncilă a adăugat că nu are emoții cu privire la moțiunea de cenzură pe care PNL vrea să o depună mâine pentru a da jos Guvernul.
„Moțiunea de cenzură trebuie tratată cu seriozitate. Cu siguranță am discutat cu partenerii noștri de coaliție, este un lucru normal, este un guvern PSD – ALDE și trebuie susținut atât e PSD, cât și de ALDE: Cu toții aveam aceeași opinie ca acest guvern trebuie să continue guvernarea. Parlamentarii vor asigura cvorumul, dar nu vor vota. Eu nu pot decât să fiu de acord cu această poziție“, a spus Dăncilă.
PNL va depune miercuri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, au declarat surse politice, potrivit Agerpres. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţa, săptămâna trecută, că proiectul moţiunii de cenzură a fost adoptat de principiu de conducerea partidului şi au fost demarate negocierile pentru susţinerea acestui demers. Moţiunea de cenzură este susţinută de PMP, UDMR, USR și Pro România.
Sursa:stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta