Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că invitația la dialog a premierului Florin Cîțu vine mult prea târziu și este doar o încercare a Guvernului de a fugi de responsabilitate. Ciolacu a spus că, în schimb, PSD cere comisie de anchetă pentru a verifica ”falsificarea datelor din pandemie”.
”Din punctul nostru de vedere nu este o dorință serioasă de dialog, este doar dorința lor de a scăpa de responsabilitate. De un an de zile le solicităm să discutăm despre pandemie, despre buget, despre PNRR. Au refuzat de fiecare dată să aibă aceste discuții cu PSD. Acum, când românii s-au săturat de prostia lor și au ieșit în stradă. Cîțu, Iohannis, Orban și Barna trebuie să stea în casă, Guvernul trebuie să stea în casă (…) Este clar că restricțiile luate de noul Guvern au adus mai mult haos din partea populației decât ordine. Au distrus parteneriatul dintre Guvern și cetățeni! Domnul Cîțu ar fi cazul să lase politica la o parte. Am decis în BPN-ul PSD depunerea unei solicitări pentru formarea unei comisii parlamentare care privește falsificarea datelor din pandemie. Aceste o chestiune de siguranță națională și sper ca USR-ul să nu ignore ideea de transparență și să voteze înființarea acestei comisii”, a spus Marcel Ciolacu.