Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PSD Constanța atacă dur votul consilierilor liberali

Published

on

Organizația municipală Constanța a Partidului Social Democrat apreciază că votul consilierilor liberali împotriva acordării tichetelor valorice pentru anul 2018 denotă un cinism rar întâlnit în orice comunitate civilizată. “Constatăm cu tristețe că, pentru liberali, categoriile din municipiul Constanța aflate în situații de dificultate sau vulnerabilitate economică și socială sunt invizibile. Înțelegem că pentru liderii PNL și aleșii lor locali suma de 40 de lei, valoarea unui tichet, reprezintă banii cotidieni de cafea, însă pentru aproximativ 30.000 de constănțeni constituie un real sprijin în achiziționarea celor trebuincioase pentru traiul de zi cu zi în decursul unei luni calendaristice.  Dacă liberalii ar fi deținut astăzi majoritatea în Consiliul Local, toate persoanele care se încadrează în cadrul programului „Respect”, și familiile acestora, ar fi rămas fără ajutor din partea administrației locale pe tot parcursul anului 2018. Acest lucru spune totul despre respectul liberalilor față de constănțeni și arată că votul din anul 2016, care i-a plasat în opoziție, a fost unul corect. Tot astăzi, consilierii locali ai P.S.D. au votat în unanimitate toate proiectele propuse de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care, printre altele, reglementează: prețul gigacaloriei de 250 lei pentru fiecare constănțean pe întreaga perioadă a sezonului rece 2017-2018, creșterea cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2017-2018 de care vor beneficia peste 10.000 de elevi, premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor din cadrul Clubului Sportiv „Farul” și din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” pentru performanțe deosebite obținute pe parcursul anului în curs, funcționarea unui adăpost pentru situații de urgență în perioada sezonului rece cu o capacitate maximă de 27 de locuri, precum și acordul voluntar pentru îmbunătățirea colectării selective a deșeurilor. PSD Constanța rămâne de partea constănțenilor și va sancționa public toate derapajele opoziției liberale din mandatul prezent, precum și din cel viitor din cadrul Consiliului Local Municipal.”, precizeaza Biroul de Presă PSD Constanta.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions