Organizația PSD Constanța nu este reprezentată în noul Executiv coordonat de Viorica Vasilica Dăncilă. Felix Stroe și Mircea Dobre nu mai fac parte din noua structură de conducere a Guvernului, urmare a deciziei Comitetului Executiv Național de astăzi. În același calcul, presa locală l-a introdus și pe ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, care s-a născut în județul Constanța, dar este membru al PSD București și care a fost înlăturat din noul cabinet.
Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului din Guvernele Grindeanu și Tudose, totodată purtător de cuvânt al PSD Constanța, a declarat pentru “Ordinea.ro” că deciziile de la București nu vor afecta județul Constanța în ceea ce privește fondurile pentru proiecte, așa cum s-a discutat în ultima perioadă.
“A fost o onoare pentru noi că de la Constanța doi oameni au făcut parte din structura de conducere a Guvernului, eu am făcut parte din ambele – și Grindeanu și Tudose, iar domnul Stroe doar din Guvernul Tudose, Ionuț Mișa fiind membru al PSD București, chiar dacă este din județul Constanța. Decizia este una politică de care Organizația PSD Constanța a luat act și înțelege deoarece noi suntem o structură disciplinată. Este decizia forului superior, aceeași care decide și structura guvernării. Nu este nicio problemă, absolut niciuna. Noi ne-am făcut treaba și vom rămâne la dispoziția colegilor cu sfaturi și vom ajuta pentru proiectele care urmează a fi implementate”, a declarat Mircea Dobre, purtătorul de cuvând al PSD Constanța pentru ziarul nostru.
Întrebat dacă acest aspect ar afecta județul Constanța în vreun fel, având în vedere discuțiile din spațiul public potrivit cărora locuitorii județului Constanța nu vor mai avea acces la fonduri pentru proiecte, Mircea Dobre a explicat: “Aceasta este o temă falsă pe care unii și alții au aruncat-o în spațiul public. Nu contează că nu mai sunt miniștri care pleacă de la Constanța în Guvern, proiectele sunt pentru cetățeni, indiferent unde locuiesc aceștia.”
sursa foto: Cuget Liber
Citiți și:
Structura Guvernului Viorica Dăncilă. Niciun constănțean nu va face parte din noul Executiv
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta