PSD Constanţa ar urma să trimită la mitingul de susţinere a premierului Viorica Dăncilă şi a Guvernului PSD-ALDE aproximativ şase mii de persoane. Decizia privind numărul exact al celor care vor pleca spre București pentru a susține Guvernul Dăncilă va fi luată până la finalul acestei săptămâni.
Preşedintele executiv al PSD Constanța, Decebal Făgădău, spune că organizaţia şi-a propus o cifră realistă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de guvern.
“Am comunicat deja către secretariatul general al partidului încă din etapa în care fusese stabilită o altă dată. ne menţinem cifrele. Ce să comentez ? Este o decizie a Comitetului Executiv Naţional, unde-i ordin, cu plăcere. Ne-am propus o cifră realistă pentru că într-adevăr vrem să arătăm susţinerea faţă de colegii noştri, susţinerea faţă de guvernul PSD-ALDE”, a afirmat preşedintele executiv al PSD Constanţa. El a spus că nu ştie exact cifra participanţilor la miting, aceasta fiind cunoscută de secretarul executiv al organizaţiei judeţene, Lucian Lungoci.
Contact de News.ro, Lungoci a declarat că PSD Constanţa anunţase că va participa la mitingul de susţinere a guvernului atunci când fusese stabilită o altă dată pentru acesta cu un număr de şase mii de persoane. El nu ştie sigur dacă acest număr se va menţine deoarece atunci erau deja încheiate înţelegeri cu firmele de transport pentru a asigura deplasarea oamenilor şi acum trebuie discutat din nou cu acestea pentru a vedea dacă au disponibil pentru data de 9 iunie acelaşi număr de mijloace de transport. Secretarul executiv al PSD Constanţa susţine că o decizie în acest sens va fi luată în această săptămână.
Conducerea PSD a anunțat că organizează un miting de susținere a Guvernului Dăncilă pe 9 iunie a.c., la București.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta