Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PSD depune MOȚIUNE împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

Published

on

Urmările tragediei de la Institutul “Matei Balș” înseamnă și moțiune de cenzură. Luni, liderii PSD au acuzat că ministrul Vlad Voiculescu nu se ocupă de problemele din Sănătate. După ce opt oameni au murit ca urmare a tragediei de la Matei Balș, unde un incendiu a cuprins un pavilion cu bolnavi COVID-19. PSD a anunțat, în urmă cu puțin timp, că va depune o moțiune simplă la adresa ministrului Sănătății.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că social-democraţii vor depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El a spus că respectiva moţiune va fi depusă la Camera Deputaţilor lunea viitoare şi, “în funcţie de evenimente, aceeaşi moţiune poate fi depusă şi la Senat”.

“Întâi am luat o decizie în interiorul grupurilor PSD, aşa se lucrează democratic, o să luăm o decizie şi în cadrul Consiliului Politic Naţional şi pe urmă discutăm cu toate grupurile”, a afirmat Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Referitor la faptul că deputaţii social-democraţi merg în plen cu pancarte prin care îi cer demisia lui Voiculescu, liderul PSD a spus: “Foarte bine, aşa se manifestă Opoziţia. Eu o să îmi pun şi pe Facebook. Invit pe toată lumea”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions