PSD a dat publicității prima reacție oficială după punerea sub acuzare a vicepremierului Sevil Shhaideh.
“Suntem pur și simplu stupefiați! În plin scandal național ce are ca subiect abuzurile statului paralel, susținut de înregistrări, filmări, declarații incendiare din interior, scandal care este preluat până și de presa internațională, rămășițele fostului binom, în loc să-și prezinte în bloc demisiile de urgență, continuă bătălia nu numai împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, ci pur și simplu împotriva românilor care au votat pentru o schimbare totală de paradigmă, pentru drepturi, libertăți, fundamentale, stoparea abuzurilor, pentru a nu mai exista frică și nu în ultimul rând pentru asanarea instituțiilor statului. Pentru că există tot mai multe informaţii că rămăşiţele binomului ce se simt ameninţate de campania de curăţare a sistemului, declanşată de PSD, acţionează coordonat împotriva lui Liviu Dragnea, preşedintele partidului, printr-o adevărată operaţiune desfăşurată în mod special prin intermediul DNA şi a acoperiţilor din presă. Adică, ne spun sursele, George Maior, cel care de ani de zile se visează preşedinte al PSD, prim ministru sau chiar preşedinte de ţară, în echipă cu Coldea, Kovesi şi recent cu grupul Ponta, coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea utilizând ultimele resursele pe care le mai au în sistem. Iar acţiunea de astăzi, împotriva viceprim-ministrului Sevil Shhaideh, este doar o ultimă zvâcnire în bătălia pe care o duc împotriva PSD. Ştim de mult despre acest plan, suntem informaţi chiar şi din interiorul a ceea ce numim statul paralel de toate „odioşeniile” pe care le pun la cale, şi îi anunţăm public că nu vor avea nicio şansă să ducă acest plan până la capăt. Şi în perioada imediat următoare este posibil să cerem revocări, demisii şi anchete vizavi de toate declaraţiile şocante apărute în ultimele săptămani. Pentru că nu vom abdica niciodată de la promisiunile făcute românilor: democratizarea reală a României şi aducerea în matca constituţională a tuturor instituţiilor statului. Punct”, precizează un comunicat al PSD, semnat de secretarul general Codrin Ștefănescu.
Sevil Shhaideh a confirmat vineri, la ieșirea de la DNA, că este urmărită penal, în calitate de suspect, dar nu a precizat în ce dosar este implicată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta