PSD pune bețe-n roate administrației locale din Eforie, pe baza unor justificări agramate și puerile. La ultima ședință a Consiliului Local, PSD-iștii s-au abținut să voteze un proiect nu doar benefic pentru populație, ci și foarte așteptat. Este vorba de o corecție a sumelor care pot fi trase dintr-o linie de credit de la Eximbank pentru finalizarea lucrării de branșare a localității la gaze.
Atenție, vorbim de o linie de credit deschisă în anul 2017 în vederea finanțării a trei mari proiecte ale orașului Eforie: modernizarea drumurilor, reabilitarea infrastructurii pentru turism și branșarea locuințelor la rețeaua de gaze. Din creditul inițial, pentru branșarea la gaze se puteau trage 20.986.048,70 de lei. Între timp, administrația locală a făcut progrese absolut remarcabile la accesarea de fonduri europene. Din acest motiv, o parte din drumurile programate pentru modenizare pe baza creditului bancar se vor asfalta din fonduri atrase. Primarul localității, Robert Șerban, s-a gândit ca banii economisiți astfel să fie direcționați pentru dezvoltarea rețelei de gaze. Astfel, acesta a propus suplimentarea liniei de credit pentru branșarea la gaze de la 20.986.048,70 de lei până la 21.696.770 de lei. După cum am spus mai sus, proiectul este benefic și așteptat de locuitori, însă PSD-iștii din Consiliul Local s-au gândit să bage bețe în roate, abținându-se de la vot. Cu toate acestea, proiectul a trecut.
Redacția Ordinea.Ro l-a contactat pe liderul PSD Eforie, Virgil Negru, pentru a obține de la acesta o explicație cu privire la votul acordat. Iată declarația acestuia, cu mențiunea că am păstrat expunerea sa în formă nudă, inclusiv dezacordurile gramaticale.
”S-a decalat campania electorală și acum suntem într-o campanie electorală la Eforie. Nu noi, cât conducerea și nouă nu ni se dă informațiile necesare pe care le cerem în Consiliul Local ca să ne putem să ne exercităm mandatul de consilier. Și unde nu ni se dă lămuriri clare ne abținem acolo sau suntem împotrivă. Pentru că nu putem să votăm pe niște sume foarte mari de bani și să nu ni se spună nimic. Când cerem lămuriri, ni se spune: lasă că ai acolo. Acum ședințele de Consiliu se fac online. Ei vor să ne trimită…toate ce votăm acolo și eu nu pot să votez așa cu colegii mei în necunoștință de cauză, pentru că sunt niște sume de bani, sunt banii statului și nu pot să mă joc. Unde nu ni se dă explicații și lămuriri pentru ce votăm și nu ni se pune materialul înainte de ședință, nu pot să votez așa în necunoștință de cauză…Mai ales acum cu modalitatea asta online, nu mai avem contact cu aparatul de specialitate al primarului. Pentru că reprezint grupul PSD din Consiliul Local Eforie, mă întreabă și colegii cum votăm dacă nu ne-a dat materialul de ședință. Celor din coaliția din jurul PNL li se spune, dar nouă nimic. Noi suntem pentru lucrările de gaze, pentru că acestea au fost aduse de noi în Eforie, de PSD. Acum cinci – șase ani am început lucrările. Vă dați seama că eu sunt direct interesat să avem gaze în Eforie, dar atât cât faci rectificative peste rectificative și nu ne dai niciun răspuns, eu mă abțin la treaba asta. Nu e un război politic, nu e nimic. E doar faptul că nu s-a dat lămuriri.” – a declarat Virgil Negru.
În replică, primarul din Eforie, Robert Șerban, spune că: „Toți consilierii, inclusiv cei din PSD, au primit toată documentația la timp. De asemenea, ar fi putut, pentru orice nelămurire, să ceară direct detalii de la mine sau de la aparatul de specialitate. Nu au făcut-o”, a precizat primarul Robert Șerban.
Trebuie să mai spunem că zilele trecute primarul din Eforie a anunțat pe contul său de Facebook aprobarea unui nou proiect european, prin care vor fi reabilitate și modernizate 16 străzi din Eforie Nord și Eforie Sud. De asemenea, vor fi înființate două centre pentru servicii culturale, educative și recreative, unul la Nord, altul la Sud. Străzile din Eforie Nord care vor fi asfaltate cu bani euroepeni sunt: bulevardul Republicii, aleea Dorobanților, Castanului, Paltinului, Teiului, Mesteacănului, Salcâmului și Platanului. În Efore Sud, vor fi asfaltate străzile Dr. Climescu, Eminescu, Eternității, Talazului, Albatrosului, Pelican, Orizontului și Pescarilor.
Așadar, străzile se asfaltează pe bani europeni, iar banii din linia de credit vor merge spre branșarea la gaze, în ciuda faptului că aleșii PSD s-au abținut de la vot.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta