PSD a plecat cu coada azi din Parlament. Asta pentru că, din lipsă de cvorum, moțiunea de cenzură a PSD nu a mai fost votată în Parlament. Mai mult decât atât, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că nu este „oportun” să se mai dea un vot în noua sesiunea ordinară care începe mâine.
„Sesiunea extraordinara se incheie azi. Sesiunea ordinara va incepe maine. Nu gasesc oportun ca aceasta sesiunea depusa intr-o sesiune extraordinara sa fie dezbatuta intr-o alta sesiune”, a declarat Alfred Simonis. „A discuta despre o noua motiune este mult prea devreme”, a mai spus el.
Pe de altă parte, deputatul de Constanța al PRO România, Mircea-Titus Dobre a declarat că treaba cu moțiunea a fost, de fapt, o regie proastă a PSD și PNL.
„PSD a acuzat că o parte din parlamentarii #PRORomânia vor lipsi de la moțiune. Noi cei 24 parlamentari din PRO Romania am fost prezenți. Nu am votat guvernul PNL și am spus public că vom vota orice moțiune de cenzură împotriva guvernului PNL. Dar iată că astăzi, în ziua decisivă, PSD și-a dat arama pe față și a arătat că am avut dreptate atunci când am denunțat blatul PSD-PNL. Sau mariajul perfect dintre cele două partide, care funcționează la fel de bine ca mariajul senatoarei PSD Roxana Pațurcă cu primarul PNL al comunei Borcea, Aniel Theodor Nedelcu. Emblematic! Marea familie PSD-PNL și-a delegat, astăzi, vajnicii membri – deputații PSD Dan Ciocan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Sorin Bota și Marian Cucșa (Partidul Republican), respectiv senatoarele Roxana Pațurcă și Carmen Dan – să pecetluiască soarta moțiunii de cenzură fake, prin absență. Cum altfel, decât prin lipsă de cvorum, se putea spăla pe mâini PSD, în fața electoratului din România, care încă mai spera să nu fie trădat? Acestea fiind faptele, nu mai avem nimic de comentat, pentru că PSD a reușit să-și arate adevărata față, făcând încă o dată jocul PNL.“
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta