Senatorii au respins, ieri, un proiect de lege propus de social – democrați, printre care și președintele PSD, Marcel Ciolacu, și care impune testarea inopinată a elevilor și studenților cu scopul identificării consumului de droguri. Textul proiectului de lege prevede ca, în cazul elevilor, testarea să se facă fără acordul părinților. Votul de la Senat nu este final, iar proiectul urmează să fie dezbătut și în Camera Deputaților, care va da decizia finală. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat, orice elev, indiferent de vârstă, ar fi obligat să se supună unui test inopinat antidrog chiar în cadrul școlii sau liceului unde învață. Examinarea ar urma să fie făcută în mod non-invaziv de către poliție, cu colaborarea unui psiholog din cadrul unităţii de învăţământ, al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Părinții sau tutorele legal al minorului ar urma să fie înștiințat abia după efectuarea controlului și doar dacă rezultatul testului este unul pozitiv. Persoanele responsabile de elevul în cauză ar trebui să dea un acord pentru prelevarea de probe biologice.
Mai multe piteți citi aici:
https://presshub.ro/legea-care-impunea-testarea-antidrog-a-minorilor-fara-acordul-parintilor-respinsa-in-senat-259672/
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta