Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că în cazul în care trece moțiunea de cenzură, atunci PSD va veni cu o propunere de premier ”fost membru de partid”, dar care va alcătui un Guvern de tehnocrați.
”Paul Stănescu: Chiar dacă e un prim-ministru fost membru de partid și de stânga, cred că nu neapărat trebuie să fie în această perioadă neapărat cu miniștri sau cu reprezentanți în guvern din partid.
Claudiu Pândaru: Deci un guvern tehnocrat.
Paul Stănescu: Exact. Cred că ăsta e termenul cel mai bun. Până la alegeri. Până la alegeri, pentru că așa cum știm cu toții…
Claudiu Pândaru: Asta e o noutate!
Paul Stănescu: Tehnocrat, dar cu o orientare de stânga, cu un program făcut împreună cu prim-ministrul, un program al PSD, un program economic al PSD, fără discuții. În această perioadă foarte grea, trebuie să găsim oamenii cei mai buni, specialiștii cei mai buni. Nu știu dacă cei mai buni specialiști îi găsim în PSD, așa că e o soluție bună un guvern alcătuit din tehnocrați, fie ei și membri de partid.”, a spus Paul Stănescu, la Digi24.