Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

PTF Vama Veche. Bărbat depistat cu permis de conducere fals la volanul unui autoturism

Published

on

vama veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, un cetățean român care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

În data de 25 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean român, în vârstă de 36 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Cehia, asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar persoana nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Advertisement
usr

”În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions