Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Punct final în proiectul european Erasmus+ ”Invadatorii – Cum au influențat ei Europa de azi ?”

Published

on

Coincidență fericită la Școala ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, marți, 13 iunie 2017. În ziua în care în Parlamentul European s-au sărbătorit 30 de ani de proiecte Erasmus, prin care mai mult de nouă milioane de tineri  au reușit  să călătorească pentru a studia, a lucra sau a face voluntariat în altă țară decât cea natală, la instituția de învățământ constănțeană s-a încheiat, printr-o reușită activitate de diseminare finală, proiectul european Erasmus+ ”Invadatorii – Cum au influențat ei Europa de azi ?”, care s-a derulat în perioada 2014-2017. Potrivit consilierului de imagine, prof. Veronica Hagi, acesta a fost un parteneriat fructuos între școli din Anglia, Irlanda, Polonia, Italia, Spania, Finlanda și, bineînțeles, România. Obiectivul principal al activităților de proiect derulate timp de trei ani a fost acela ca elevii să conștientizeze cât de important a fost aportul populațiilor ce au invadat alte spații europene la conturarea imaginii națiunilor de azi, de la tradiții și obiceiuri la elemente arhitecturale, de la luptele pentru supremație ori independență la profilul multicultural din prezent. În fața celor peste 50 de elevi invitați, a conducerii și a profesorilor instituției, coordonatoarea proiectului pentru Școala ”Gheorghe Țițeica”, profesoara de limba engleză Dorina Șacu, a prezentat într-o manieră sintetică cele șapte mobilități derulate în cadrul proiectului, apoi a dat cuvântul și unora dintre elevii implicați pentru a-și spune impresiile, a-și mărturisi emoțiile pe care le-au încercat sau a povesti din experiența de a sta la o familie gazdă dintr-o altă țară timp de șase zile. Maria Martinescu, elevă în clasa a VIII-a A,  a declarat : ”Cel mai mult m-am atașat de elevele din Polonia care au venit în mobilitatea din România. Am pus bazele unei prietenii strânse și păstrăm legătura. Facem planuri să ne reîntâlnim, poate chiar cu părinții noștri de această dată. Avem multe lucruri în comun.” Alesia Bujdoveanu din clasa a IV-a E a mărturisit : ”Mie mi s-a părut interesantă o activitate din clasa a II-a, când am vorbit despre daci și romani și am pus în scenă, în curtea școlii, legenda Dochiei. Eu am fost una dintre oițele ce s-au transformat în stană de piatră în fața romanilor. Mi-au mai plăcut și întâlnirile pe Skype cu elevii din Irlanda și din Anglia.” Din spatele clasei, se auzeau voci mai timide, dar vesele : ”Vă mai amintiți când i-am învățat Brașoveanca pe spanioli ?” sau ”Ce decorații frumoase am primit de Ziua Sfântului Patrick în Irlanda !”. Frânturi de amintiri care nu se vor șterge niciodată din memoria afectivă a celor care au avut aceste schimburi de experiență… Diseminarea a mai cuprins prezentarea produselor finale ale proiectului, dintre care amintim : un cd cu cântece și dansuri moștenite de la popoarele care, la un moment dat în cursul istoriei, au fost invadatoare, o culegere cu poezii, legende, povești, un dvd cu înregistrarea unor știri televizate despre invadatori. Pentru activitatea de marți, elevii și profesorii implicați au pregătit câte un stand pentru fiecare țară parteneră la care au fost expuse produse tradiționale, fotografii din mobilitatea respectivă și cadourile oferite școlii constănțene de către celelalte școli implicate. Finalul i-a aparținut coordonatoarei proiectului, Dorina Șacu : ”Au trecut trei ani plini de realizări. Trei ani în care am cunoscut sisteme diferite de învățământ, ani în care am devenit mai buni prin conștientizarea diferențelor și a alterității noastre. Trei ani pe care mulți ar vrea să îi întoarcă și să îi trăiască din nou, căci au fost experiențe unice. Se încheie un capitol important în care Școala ”Gheorghe Țițeica” a depășit granițele țării, devenind un partener de încredere pentru alte instituții școlare europene.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions