Guvernul României, prin Institutul Național de Sănătate Publică, propune redeschiderea bisericilor pentru credincioși, însă în condiții stricte. Conform propunerilor înaintate, se interzice ca Sfânta Împărtășanie să fie administrată prin lingurițe și pahare de unică folosință, folosirea obiectelor de cult liturgice, iar sărutarea icoanelor, a Sfintei Cruci, a Sfintei Evanghelii și a altor obiecte de cult este INTERZISĂ.
În exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, Patriarhia Română, prin vocea lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al instituției, dar și ÎPS Teodosie, au reacționat.
„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială. Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință. Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit deja în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație. Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii. Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Bisericii Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie.”, a precizat Vasile Bănescu.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului a declarat că politicul nu se poate implica în canoanele bisericii și că nu este de acord cu interdicția administrării Sfintei Împărtășanii. Sursa: stiripesurse.ro
Iată propunerile complete:
Precauțiuni universal valabile
- Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea
precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul
SARS-COV-2:
- Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei
suprafeţe de 8 mp per persoană;
- Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în
lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie
să acopere gura și nasul.
- Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus
la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
- La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite
accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut,
rinoree);
- Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele
de acces în lacaș.
Precauțiuni speciale:
- Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi
rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
- Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
- Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura
lingurițe și pahare de unică folosință;
- Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele
ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;
- Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu
menţinerea distanţei între persoane.
- Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta