Fostul primar al Constanței, Radu Ștefan Mazăre, împlinește, astăzi, 51 de ani.
Radu Ștefan Mazăre s-a născut la 5 iulie 1968 în București, a fost politician român și tot fost primar al municipiului Constanța. Mazăre a candidat din postura de independent în 2000 pentru fotoliul de primar al municipiului Constanța și a fost reales cu susținerea Partidului Social Democrat în 2004, dar și la localele din 2008 și apoi la cele din primăvara lui 2012.
În cursul celui de-al patrulea mandat, mai exact în luna mai 2015, Radu Mazăre este acuzat de corupție și este arestat preventiv. Ulterior, Mazăre decide să demisioneze din funcția de primar; este eliberat din arest și cercetat sub control judiciar.
Radu Mazăre a absolvit în anul 1986 – Liceul nr. 4, secția Matematică – Fizică, București și în 1991 finalizează studiile Institutul de Marină Civilă Constanța, Specializarea Electromecanică. Obține diploma după 5 ani.
Radu Ștefan Mazăre a fost mereu considerat ca fiind o personalitate controversată, făcând obiectul mai multor anchete penale ale Departamentului Național Anticorupție. A fost suspectat de legături cu lumea interlopă constănțeană și de afaceri ilegale (conform unor acuzații apărute în unele ziare românești). O altă controversă este legată de apariția sa în uniformă nazistă la o petrecere, știre care a făcut înconjurul lumii.
Pușcărie pentru 9 ani în dosarul retrocedărilor
La începutul lunii mai a.c., Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că a retrocedat ilegal mai multe terenuri în Constanța și stațiunea Mamaia.
Decizia instanței a fost definitivă, însă acesta nu a fost dus la pușcărie deoarece fugise din România în urmă cu mai bine de doi ani. La începutul lunii mai a.c., însă, Mazăre a fost prins de autoritățile din Madagascar și, de urgență, au fost demarate procedurările de extrădare.
Radu Mazăre, 9 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE
Despre extrădarea fostului edil, citiți aici:
Radu Mazăre, extrădat și dus la Penitenciarul Rahova. Are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare in dosarul retrocedărilor!
Tot în pușcărie, Radu Mazăre și-a cerut iubita de nevasta.
Mazăre, ginerică de… Rahova. Și-a cerut iubita de soție prin telefon
Despre cununie, mama fostului primar a spus chiar că tatăl acestuia păstra o sticlă de vin.
Mama lui Mazăre: “Soțul meu a pus etichetă pe niște vin în 1975 că se va deschide la nunta lui Radu”
Cât despre cum arăta viața lui Radu Mazăre în Madagascar, Mihai Mazăre, fratele fostului primar, a povestit la Antena 3 ce activități desfășurau acolo.
Viața fericită a lui Radu Mazăre în Madagascar. În imagini
Carieră:
- 1989 – participant la Revoluția din 1989 în perioada 23.12.1989 – februarie 1990, lider al Ligii Studenților din cadrul Institutului de Marină Civilă
- februarie 1990 – fondator și redactor-șef al Contrast
- 1992 – fondator și redactor-șef al cotidianului Telegraf
- 1992 – membru-asociat al holdingului Conpress, împreună cu alți parteneri
- 1995 – una dintre companiile unde era acționar a obținut pachetul majoritar de acțiuni al postului local TV SOTI NEPTUN
- noiembrie 1996 – membru al Parlamentului – deputat al Partidului Democrat
- iulie 1997 – a demisionat din PD, nu din Parlament
- 1997 – fondator al cantinei Fair-Play
- 1998 – fondator al postului de radio Neptun în cadrul companiilor la care a deținut acțiuni, în calitate de coordonator al departamentului mass-media
- iunie 2000 – în urma candidaturii ca independent, a fost ales Primar al Municipiului Constanța cu 66% din sufragiile electoratului constănțean
- 2003 – devine Președintele PSD Constanța
- 2004 – candidează pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Constanța, la alegerile locale din 6 iunie 2004, câștigând alegerile din primul scrutin
- 2008 – candidează pentru a treia oară la Primăria Municipiului Constanța, câștigând un nou mandat cu 69% din voturi (participarea la vot a fost sub 40%)
- 2008 – 2009 – este implicat într-o serie de anchete ale DNA și ANI, cea din urmă suspectându-l de incompatibilitate în anul 2003
- 2012 – candidează pentru a patra oară la Primăria Municipiului Constanța
- 2015 – acuzat de corupție si arestat preventiv, demisionează din funcția de primar
sursa foto: Europa FM
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta