Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a contestat decizia prin care i s-a refuzat eliberarea condiționată. Decizia nu era una definitivă, așa că Mazăre a făcut uz de posibilitatea legală de a contesta. Deja, fostul edil a ispășit cu treime din sentința dată de judecători.
Reamintim faptul că cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă, miercuri, 10 aprilie a.c., de Judecătoria Sectorului 4, dar decizia magistraţilor nu este definitivă. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la instanţa superioară, Radu Mazăre mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată peste nouă luni.
“În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită”, se arată în minuta instanţei.
INFO! Radu Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.
În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta