Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, plecat în Madagascar la sfârșitul lunii decembrie 2017, ar putea fi dat astăzi în urmărire generală internațională. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să decidă luni definitiv soarta mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele lui Radu Mazăre. Potrivit magistraților, mandatul ar putea fi pus în aplicare azi, dacă contestaţia este respinsă.
Amintim faptul că, fostul primar al municipiului Constanța, aflat sub control judiciar, a plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. Pe numele lui a fost deja emis un mandat de arestare în lipsa, iar avocatului fostului edil a contestat deja decizia Instanței Supreme.
De asemenea, polițiștii constănțeni au informat oficial Înalta Curte de Casație și Justiție că Radu Mazăre i-a anunțat pe 30 decembrie că a plecat în Madagascar. Informațiile au fost făcute publice chiar de Radu Mazăre care a trimis o scrisoare deschisă prin care a informat că se simte “victima statului paralel”.