Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Radu Mazăre așteaptă pronunțarea Curții de Apel București în dosarul plajelor retrocedate

Published

on

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să se pronunţe, vineri, în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa, în care este judecat fostul primar Radu Mazăre. Procesul a început în urmă cu 9 ani la Curtea de Apel Bucureşti, fără să se fi pronunţat până acum o soluţie pe fond, în condiţiile în care instanţa a arătat că toate faptele se prescriu în doi ani, unele dintre ele fiind deja prescrise.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în 23 iunie, să amâne din nou pronunţarea în acest dosar, pentru a şaptea oară, pentru 7 iulie.

Instanţa a încheiat în 7 aprilie dezbaterile în dosarul retrocedării plajelor din Constanţa, care se judecă de aproape nouă ani la Curtea de Apel Bucureşti.

La ultimul termen al procesului, Radu Mazăre a spus că speră ca “expunerea media” şi “încărcătura publică a procesului maraton” să nu afecteze soluţia dată de către magistraţi.

Advertisement
usr

Avocaţii lui Radu Mazăre au cerut achitarea acestuia, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local Constanţa, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urma votului.

Procurorii DNA au cerut instanţei să dea pedepse maxime, raportat la faptele comise, pentru Radu Mazăre, pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi pentru Cristian Borcea, iar pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest dosar se judecă de aproape nouă ani, transmite News.ro.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

sursa foto: Cuget Liber

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions