Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

Radu Mazăre, în fața judecătorilor: “Am fost adus cu forța în România, amenințat de un procuror și un polițist din Madagascar”

Published

on

Fostul primar Radu Mazăre a declarat luni, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că a fost adus cu forţa în România, fiind ameninţat de un procuror şi un poliţist din Madagascar.

Radu Mazăre a fost adus din penitenciar la Instanţa supremă, unde era programat să se desfăşoare procesul în care a fost achitat în primă instanţă în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social “Henri Coandă” din Constanţa. De asemenea, Mazăre a contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui în dosarul “Polaris”.

În ambele procese, fostul primar a contestat procedura prin care a fost extrădat din Madagascar, susţinând că s-au făcut presiuni asupra lui şi a fost adus “forţat” în România.

“Nu renunţ la aplicarea principiului specialităţii, întrucât consider că mi-au fost încălcate drepturile de ambele state, atât Madagascar, cât şi România, în momentul în care am fost adus forţat în România, fără posibilitatea de a mă prezenta în faţa unei instanţe din statul Madagascar şi când am fost preluat de escorta românească, fără a exista o hotărâre a unei instanţe de extrădare. Deşi în Madagascar s-au făcut presiuni asupra mea, am fost ameninţat inclusiv cu copiii, ca să-mi dau acordul scris că doresc să renunţ la orice şi doresc să mă întorc în România, nu am făcut acest lucru. Am fost ameninţat de un ofiţer de poliţie, precum şi de un procuror. (…) De când am plecat din România, am anunţat autorităţile unde mă aflu şi nu am avut intenţia de a mă ascunde”, a declarat Mazăre în instanţă.

Avocaţii lui Mazăre au contestat legalitatea procedurii prin care fostul primar a fost adus în ţară, susţinând că decizia de extrădare nu a fost luată de o instanţă din Madagascar, ci de către un procuror.

Advertisement
usr

În plus, spun avocaţii, la dosar nu există un consimţământ al lui Mazăre că acceptă să fie extrădat în România.

Radu Mazăre a fost extrădat în România pe 20 mai, el având o condamnare definitivă de 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

De asemenea, el mai are două condamnări în alte dosare, dar care nu sunt definitive. (sursa: agerpres.ro)

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions