Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunța, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că săptămâna viitoare va efectua o vizită de lucru la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța pentru a afla motivul pentru care unitatea sanitară este încă închisă și nefuncțională.
Săptămâna viitoare voi merge la Constanța, pentru că și spitalul din Constanța a fost victima unui incendiu nefericit și trebuie să redăm sistemului de sănătate o capacitate care este dublată de profesioniști foarte buni, încât să fim foarte pregătiți. Mie mi s-a părut foarte ciudat că după mai multe luni de zile la Constanța lucrurile au rămas blocate și a trebuit să facem eforturi în ultimele săptămâni ca activitatea acestor instituții să se reia“, a declarat ministrul Alexandru Rafila.