Operatorul regional de apă RAJA SA Constanța a semnat, astăzi, prin directorul general Felix Stroe, contractul de lucrări privind reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești, ca o componentă a proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești în perioada 2014-2020“. La semnarea contractului au mai participat, printre alții, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, și primarul orașului Onești, Nicolae Gnatiuc. Stroe a spus că dacă RAJA nu investea în această stație de epurare, printr-o aplicație care să fie eligibilă, municipiul Onești risca amenzi usturătoare din partea Uniunii Europeane.
Actuala Stație de Epurare din Onești a fost construită în perioada 1948-1953 și modernizată în anul 1976. Aceasta a fost proiectată să trateze și să elimine apa menajeră uzată și apa industrială de pe platforma petrochimică Borzești, fiind o stație cu tehnologie învechită care necesită ample lucrări de reabilitare și retehnologizare.
Prin Contractul de lucrări “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești”, în valoare de 80.128.971 lei, RAJA SA va construi o stație de epurare cu o capacitate de 41.500 de locuitori echivalenți, conform ultimelor tehnologii în materie, beneficiind inclusiv de treaptă de tratare terțiară cu dezinfectare UV a efluentului.
Așa arată stația de epurare din Onești acum
Investițiile ce urmează a fi efectuate în cadrul contractului:
CĂMIN DEVERSOR INTRARE – are rolul limitării unui debit de apă uzată admis în stația de epurare pe timp ploios de 385 l/s. Prin manevrarea corespunzătoare (închidere) a stavilei cu acționare electrică, montate la ieșirea către grătarele rare din noua stație de epurare, va permite intrarea unui debit total de 500 l/s spre bazinul de retenție;
BAZIN DE RETENȚIE – amplasat după caminul deversor, are rolul de înmagazinare pe timp de ploaie a amestecului de apă uzată și apă de ploaie, în vederea epurării ulterioare a acesteia;
STAȚIE DE PRELUARE VIDANJE – este reprezentată de o cameră de recepție a materiilor vidanjabile, pentru a realiza epurarea reziduurilor provenite din tancuri septice;
HALA DE PRETRATARE MECANICĂ – include grătare rare, stație de pompare apă uzată, instalație compactă de pretratare și stație automată de prelevare probe;
DECANTOARE PRIMARE – cuve din beton armat echipate cu instalații pentru reținerea eficientă a nămolului primar;
CAMERĂ DE AMESTEC ȘI DISTRIBUȚIE PENTRU REACTOARELE BIOLOGICE – echipament tehnologic care realizează amestecul omogen între apa uzată epurată mecanic, nămolul de recirculare și reactivul pentru precipitarea chimică a fosforului;
REACTOARE BIOLOGICE – instalații folosite pentru defosforizare biologică și denitrificare;
STAȚIE DEZINFECTARE CU UV – la finalul procesului mecano-biologic de tratare a apei uzate, aceasta este condusă către stația de dezinfectare cu ultraviolete, care va avea o eficiență 95-99% asupra apei epurate, înainte de evacuarea în emisar;
CĂMINE DE MĂSURARE DEBIT – pentru un control exact al cantității apei intrate în stație și tratate, noul obiectiv va fi prevăzut cu mai multe aparate de măsurare debit, în diverse etape ale procesului de epurare;
STAȚIE DE POMPARE SPUMĂ ȘI GRĂSIMI – are rolul colectării și pompării către rezervorul de fermentare anaerobă a grăsimilor reținute în separatorul de grăsimi și spumei din decantoarele primare/secundare;
STAȚIE DE POMPARE NĂMOL PRIMAR – are rolul de a transporta nămolul primar către bazinul de stocare și omogenizare a acestuia cu nămolul activat în exces;
HALA DE INGROȘARE ȘI DESHIDRATARE NĂMOL – obiectiv dotat cu instalații de îngroșare și deshidratare a nămolului și de preparare-dozare polielectrolit;
REZERVOR DE FERMENTARE ANAEROBĂ A NĂMOLULUI –dimensionat pentru asigurarea condițiilor optime de stabilizare anaerobă a nămolului îngroșat;
REZERVOR DE STOCARE BIOGAZ – prevăzut cu gazometru cu dublă membrană pentru înmagazinarea biogazului rezultat din procesul de fermentare anaerobă a nămolului;
DEPOZIT DE NĂMOL DESHIDRATAT – platforme de depozitare betonate, pevăzute cu sistem de drenaj și acoperiș ușor, permițând stocarea nămolului deshidratat pentru cel puțin 120 de zile;
ÎNCHIDERE DEPOZIT DE NĂMOL – la finalizarea lucrărilor de modernizare a stației se vor lua și măsurile de închidere a depozitului de nămol actual. Lucrările de ecologizare a zonei vor include următoarele: terasamente cuvetă pe suprafața nouă, dig perimetral, strat impermeabil de argilă, drenuri colectoare, strat din geotextile de drenare și protecție, conductă colectoare, strat din pământ vegetal, lucrări de înierbare, canal perimetral, puțuri de monitorizare, și dispunere martori de tasare etc.
De asemenea, în cadrul noii stații de epurare vor mai fi realizate conducta de descărcare și canalul de evacuare a efluentului în râul Trotuș. Tot pe parte de infrastructură, stația va avea refăcute toate drumurile, aleile, platformele, împrejmuirile și porțile și va fi prevăzută cu sistem SCADA în vederea operării automatizate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta