Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Rareș Bogdan: “În 48 de ore de la instalarea Guvernului Orban vor fi schimbaţi toţi prefecţii şi subprefecţii”

Published

on

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţi vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate.

Întrebat când ar urma să aibă loc schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, după învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, Rareş Bogdan a răspuns că “foarte repede, prefecţii”.

“Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţi şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan, potrivit Agerpres.

Rareş Bogdan a punctat, referitor la personalul din sistemul bugetar, că se va face “audit” în fiecare instituţie şi nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi.

“Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (…) Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi. Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate”, a mai declarat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a fost prezent miercuri, la Caracal, unde a participat la o întâlnire cu activul de partid.

Advertisement
usr

sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions