Lista PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost validată joi, primele poziţii fiind ocupate, în ordine, de Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean.
Lista supusă votului conţine următoarele nume: Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.
Lista a fost aprobată cu 32 de coturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, înregistrându-se şi două voturi nule. Votul a fost secret.
Rareş Bogdan a venit la şedinţa liberalilor cu şuţin timp înaintea votului.
PNL se află pe primul loc în opţiunile alegătorilor pentru alegerile europarlamentare, cu peste 3 procente în faţa PSD, potrivit unui sondaj realizat la comanda liberalilor, la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie şi care a fost prezentat, joi, în Biroul executiv al PNL, au precizat pentru News.ro surse din partid. De asemenea, conform sondajului, creşte şi numărul alegătorilor care spun că sigur merg la vot.
Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai este următoarea: PNL – 27,9%; PSD – 24,6%; USR-PLUS – 16%; Pro România – 6,7%; ALDE – 11,8%.
De la Constanța, președintele PNL, Bogdan Huțucă, a transmis urmatorul mesaj:
“I-am urat astăzi jurnalistului Rareș Bogdan “bine ai revenit acasă” în Partidul Național Liberal.
Rareș deschide lista #PNL la alegerile europarlamentare.
Împreună mergem la victorie!
Împreună facem România mare din nou!”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta