Anunțul primarului Constanței, Vergil Chițac, de a introduce gratuitate la parcarea pe timpul nopții a dus la o altă reacție decât spera edilul. De la simpli cetățeni la lideri politici au criticat măsura primarului, despre care au spus că e luată mult prea târziu și insuficient. În acest sens, liderul consilierilor locali ai PSD, Costin Răsăuțeanu, spune într-un comentariu pe Facebook că „administrația Chițac propune o măsură mai mult amăgitoare și prea mult întârziată.“
„Am atras atenția acum 2 luni că turiștii vor fi alungați din stațiunea Mamaia din cauza tarifelor exorbitante, ținând cont de contextul economic actual. Am avut dreptate! Puterea de cumpărare a scăzut semnificativ, iar administrația locală nu a făcut nimic pentru a sprijini sectorul HORECA. În acest sens, grupul consilierilor PSD a depus la începutul lunii mai proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului parcărilor. Nicio reacție din partea primarului. Nicio reacție din partea administrației PNL – USR. Astăzi, la 2 luni de la depunerea proiectului PSD prin care am cerut scăderea de urgență a tarifelor și eliminarea plății parcării pe timp de noapte în stațiunea Mamaia și Constanța s-a trezit la realitate administrația Chițac. Bravo! Cu așa reacții și decizii întârziate, orașul Constanța va fi și el un oraș întârziat. Din păcate.
Administrația Chițac propune o măsură mai mult amăgitoare și prea mult întârziată.
Astfel de măsuri trebuiau luate din timp. Pentru cât a mai rămas din sezon, orice măsura e tardivă și fără efecte semnificative pentru operatorii economici din turism.
Ne bucurăm că alți primari din sudul litoralului au înțeles și adoptă deja măsurile propuse prin proiectul depus de către PSD. Dacă vrem să mai salvăm ceva și să ajutăm, trebuie să desființăm taxa de parcare pe perioada sezonului în stațiunea Mamaia și să scădem semnificativ tarifele pentru parcare în municipiul Constanța.“, a spus liderul consilierilor locali ai PSD.
Sursa montajului foto: Facebook/Costin Răsăuțeanu