Un bărbat a dispărut în Dunăre, în dreptul localității Rasova, încă de ieri. A fost căutat cu ambarcațiuni de salvare, însă peste noapte acestea s-au retras. Azi au fost reluate căutările.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” Constanța intervine cu forțe și mijloace pentru căutarea/salvarea bărbatului, în vârstă de aproximativ 60 de ani, dispărut încă de ieri în Dunăre, în dreptul localității Rasova.
Căutările au fost reluate în această dimineață, iar la fața locului intervin în aceste momente 3 scafandri din cadrul inspectoratului, o ambarcațiune din cadrul Detașamentului Cernavodă, un echipaj de prim ajutor și o autospecială de stingere.
”În total, avem acolo 9 pompieri, care caută și la această oră persoana dispărută.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Advertisement
În sprijin, la căutări participă și o ambarcațiune din cadrul Gărzii de Coastă.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!