Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

RATC vrea să extindă locurile de unde se pot cumpăra bilete de călătorie pentru autobuze

Published

on

Știm cu toții cum se circulă pe mijloacele de transport în comun din Constanța. De câte uri urc într-un 42 sau 43, autobuze care circulă prin Tomis Nord, îmi compostez bilet. În jurul meu sunt oameni care stau cu bilete în mână pentru a face același lucru. De multe ori sunt nevoită să circul și cu autobuzul 48, care circulă spre cartierul Palas. Aici nu e nevoie să stau la coadă la compostor pentru că foarte puțină lume compostează bilete. Sunt linii de autobuz unde sunt foarte puțini blatiști, dar și linii unde aceștia constituie majoritatea. Regia de transport în comun a încercat diferite soluții pentru a scăpa de ei și a funcționa cu cât mai puține pierderi. A introdus programul pilot, în intervalul 28.08-3.09 privitor la accesul în autobuze. Astfel, pe linia 42, în intervalul orar 08:00-16:00, călătorii au întâlnit  reprezentanți ai regiei, care le-au solicitat să urce în autobuze folosind ușile din spate și să coboare pe ușile din față, respectiv mijloc. Au existat și vor continua să existe controale ale controlorilor RATC dar și ai Poliției Locale. Cu toate acestea, blatiști vor continua să existe. Însă pentru cei care vor să circule cu bilete, regia s-a gândit să ofere o mai mare posibilitate de a le cumpăra. Și asta cu atât mai mult cu cât sâmbăta și duminica chisșcurile de bilete ale regiei sunt închise. Pe ici pe colo mai există câteva societăți comerciale de unde poți cumpăra bilete, însă sunt puține. Tocmai din acest motiv, în cursul zilei de azi, RATC a transmis un comunicat de presă potrivit căruia  anunță că oferă comercianților posibilitatea de a deveni distribuitori de bilete de călătorie. Principalele avantaje pentru colaboratori: – comision din vânzarea de bilete; – atragerea de noi clienți; – primirea biletelor direct în locațiile de vânzare; – promovare pe site-ul regiei: http://www.ratc.ro/harta-chioscuri/ (inserarea locației cu poză, program de funcționare, inserarea link-ului paginii dumneavoastră). Am stat de vorbă cu persoana împuternicită de RATC în acest sens, Roxana Deacu, care ne-a spus că nu se pune problema închiderii vreunui chioșc. ”Nu se închid punctele noastre de vânzare, însă dorim să avem un acces mai mare la vânzarea biletelor. S-au făcut și se fac suficiente reclamații la sediul regiei potrivit cărora nu sunt suficiente locuri de vânzare a biletelor. Deja avem contracte cu diferite magazine dar vrem să ne extindem. Intenționăm să încheiem contracte cu diferite chioșcuri de ziare, cu magazine alimentare și, eventual, cu hipermarketurile care sunt deschise sâmbăta și duminica. Avem deja două solicitări. Noi vrem să avem călătorii mulțumiți”, ne-a spus Roxana Deacu. Așa că e posibil ca pe viitor să existe mult mai multe puncte de vânzare a biletelor RATC. Important e să existe și cumpărători.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions